
Toate semnele indică faptul că pachetul de lege pentru a ajuta Ucraina, Israelul, precum și înăsprirea măsurilor de control la granița de sud a Statelor Unite nu va fi supus la vot în Senat. Declarația a fost făcută de președintele american, Joe Biden, în timpul unui discurs la Casa Albă, în care a avertizat că „timpul presează” pentru Ucraina în faţa Rusiei.
„A susţine acest proiect de lege înseamnă opoziţie faţă de Putin. Respingerea înseamnă să facem jocul preşedintelui rus”, a spus liderul democrat cu privire la un text prezentat duminică de Senatul american.
Textul prezentat este cel mai „dur” din ultimele decenii în materie de imigraţie, apreciază democraţii.
„Senatorii Lankford, Murphy și Sinema au lucrat non-stop, în sărbători și în weekend. Rezultatul acestei munci grele este un acord bipartizan care reprezintă cele mai corecte și mai umane reforme ale sistemului nostru de imigrație de mult timp, precum și cel mai dur set de reforme de securitate la frontieră”, a puncat Biden.
Mai mulţi democraţi s-au opus, de asemenea, proiectului de lege, deoarece spun că unele dintre măsuri îi tratează prea dur pe migranţi. Biden nu a menţionat opoziţia democraţilor, dar i-a acuzat pe republicani că au cedat sub presiunea lui Trump.
„Din câte știu, în ultimele 24 de ore el (n.r. Trump) nu a făcut nimic decât să ajungă la republicanii din Cameră și Senat, amenințându-i și încercând să-i intimideze să voteze împotriva acestei propuneri. Se pare că cedează. Sincer, ei sunt datori faţă de poporul american să dea dovadă de coloană vertebrală şi să facă ceea ce ştiu că este corect”, a subliniat președintele SUA.
Fostul preşedinte american Donald Trump a făcut apel luni la republicani să se opună acordului care prevede inclusiv un ajutor de 60 de miliarde de dolari pentru Kiev.
„Numai un idiot ori un democrat din stânga radicală ar vota pentru acest proiect oribil”, a apreciat Trump pe platforma sa Truth Social, făcând referire la textul dezvăluit duminică seara de Senatul american.
Pentru a fi adoptat, proiectul trebuie aprobat de plenul Senatului, apoi de Camera Reprezentanţilor, unde lucrurile se complică și mai mult.