
Practica guvernării actuale de a invita anumiți investitori pentru proiecte concrete este păguboasă, pentru că, în acest caz, o singură companie se află într-o situație privilegiată. Este opinia juristului Nicolae Eșanu, care face trimitere la modul în care reprezentanți guvernării au avut discuții din timp cu compania „Lagardere”, cu mult înainte de a a anunța licitația pentru spațiile comerciale de la aeroport. El a adăugat că autoritățile trebuie să-i pună în condiții egale pe toți jucătorii de pe piață.
„Însăși această practică de invitare a unor investitori pentru proiecte concrete este păguboasă, pentru că în acest caz, este evident că respectiva companie, care este invitată, din start se află într-o situație privilegiată poate față de un concurent mai bun, dar care nu a avut norocul să se întâlnească cu un reprezentat suspus al statului și să fie informat din timp că, iată, urmează. Dacă se întâmplă asta, lucrurile sunt grave”, a declarat Eșanu, în cadrul emisiunii „Puterea a patra” de la N4.
Acesta a mai adăugat că în condițiile în care o singură companie are timp să se pregătească pentru o licitație, iar alți potențialii viitori concurenți habar nu au despre ea, șansele de a convinge societatea că nu este o licitație cu dedicație se duc spre zero.
„Pot să admit că a apărut o oportunitate pe neașteptate, te-ai întâlnit cu cineva și ai făcut (anunțul public n.r). Dar în acest caz, dacă ai făcut o invitație, oficială sau cum a fost făcută, imediat trebuie să vii și să comunici public, pentru ca toată lumea să cunoască, pentru că, în principiu, noi luăm în calcul să organizăm o asemenea licitație și toți puteți să începeți să vă pregătiți. În măsura în care doar unul dintre potențialii viitori concurenți știe și începe pregătirile, iar toți ceilalți nu au habar, șansele de a convinge societatea că nu este o licitație cu dedicație se duc spre zero”
Înainte de eșuarea primei licitații pentru darea în locațiune a spațiilor comerciale de la aeroport, în presă a apărut informația că reprezentanții statului au avut discuții despre acest lucru cu compania „Lagardere”, fapt confirmat și de reprezentanții firmei franceze. Ulterior, vicepreședintele responsabil de dezvoltare al companiei din Franța, Baptiste Duguit, a declarat, în cadrul unei conferințe de presă, organizată la Chișinău, că au decis să vină în R. Moldova, fiind „seduși” de îndemnul președintelui Maia Sandu, în cadrul unui forum economic care a avut loc în decembrie 2022, în Franța.
Amintim că Agenția Proprietății Publice a prezentat, săptămâna trecută, calendarul noii licitației publice pentru spațiile comerciale cu destinația de alimentație publică și comerț specializat pentru zona sterila din incinta Aeroportului Internațional Chișinău. Astfel, companiile care vor să participe la concurs vor putea depune ofertele începând cu 11 martie, termenul limită fiind 25 martie. Câștigătorul licitației va fi anunțat în data de 29 martie.