
Șefa diplomației europene, Kaja Kallas, a apărat Serviciul European de Acțiune Externă (SEAE/EEAS), după apariția unui document de lucru francez care pune sub semnul întrebării viitorul instituției și propune reforme radicale, inclusiv integrarea acesteia în structurile Comisiei Europene.
Potrivit Politico, Kallas a transmis un mesaj celor aproximativ 5.000 de angajați ai serviciului diplomatic al Uniunii Europene, subliniind că instituția aduce o contribuție importantă la politica externă a blocului comunitar.
„Aș sublinia cât de multă valoare adăugată am oferit Europei ca echipă, mai ales într-un moment în care pe continent se desfășoară un război la scară largă”, a scris Kallas în mesajul adresat personalului.
Documentul francez, confirmat de Politico, a fost elaborat pe fondul criticilor venite din partea unor capitale europene și a unor oficiali ai UE, care consideră că diplomația europeană este prea lentă, afectată de rivalități instituționale și de suprapuneri de competențe între SEAE și Comisia Europeană condusă de Ursula von der Leyen.
Textul analizează trei scenarii de reformă: plasarea completă a serviciului diplomatic sub autoritatea Comisiei Europene, transferarea principalelor sale atribuții către Consiliul Uniunii Europene sau, dimpotrivă, consolidarea rolului șefului diplomației europene.
Un diplomat european a precizat însă că documentul este unul intern și nu reprezintă poziția oficială a guvernului francez sau a ministrului francez de Externe, Jean-Noël Barrot. Acesta declarase anterior că Uniunea Europeană are nevoie de un serviciu diplomatic mai puternic.
Kallas a afirmat că este deschisă unei dezbateri privind reformarea instituției, amintind că relația dintre SEAE, Comisia Europeană și statele membre este discutată încă de la înființarea serviciului diplomatic european.
„Având în vedere provocările geopolitice fără precedent cu care ne confruntăm, este firesc ca aceste discuții să capete o nouă amploare”, a declarat ea.
Șefa diplomației europene a subliniat însă că atribuțiile instituțiilor UE sunt stabilite prin tratatele europene și că acest cadru juridic rămâne neschimbat. Ea a anunțat că ideile privind eventuala reformă a serviciului diplomatic european vor fi discutate cu miniștrii de Externe ai statelor membre după perioada de vară.