Klaus Iohannis se va întâlni cu Joe Biden la Casa Albă, în cadrul unei vizite de lucru în SUA

Preşedintele României Klaus Iohannis începe, marţi, o vizită de lucru în Statele Unite ale Americii, el urmând să fie primit, la Casa Albă, de preşedintele SUA, Joe Biden.

Discuţiile dintre cei doi şefi de stat vor viza şi situaţia din Ucraina şi din bazinul Mării Negre, precum şi întărirea securităţii în spaţiul euroatlantic. Preşedintele Biden îi va mulţumi lui Iohannis pentru găzduirea de militari americani în România şi va recunoaşte multiplele contribuţii pe care România, „un aliat necondiţionat al NATO, le-a avut la securitatea pe Flancul Estic al NATO, în special în regiunea Mării Negre”, a transmis Casa Albă.

Totodată, Klaus Iohannis va primi premiul Distinguished International Leadership Award pentru anul 2024, acordat de Consiliul Atlantic din SUA ”ca o recunoaştere a carierei sale şi a rolului său de lider transatlantic şi european”.

Iohannis este primul şef de stat european onorat cu această distincţie. El va avea şi o întrevedere cu preşedintele Camerei Reprezentanţilor, Mike Johnson.

Din delegaţia oficială care îl însoţeşte pe preşedintele României la Washington, D.C., fac parte ministrul Afacerilor Externe, Luminiţa Odobescu, şi viceprim-ministrul Cătălin Predoiu, ministrul Afacerilor Interne.

Leave a reply

Loading Next Post...
Urmărește-ne
Search
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...