Kremlinul consideră imposibilă, deocamdată, reluarea tranzitului gazelor rusești prin Ucraina, dar nu exclude o schimbare a situației

Kremlinul consideră că reluarea tranzitului gazelor naturale rusești către Europa prin teritoriul Ucrainei, propusă de administrația președintelui american Donald Trump în cadrul negocierilor pentru un armistițiu energetic, este imposibilă în condițiile actuale.

Întrebat de jurnaliști dacă Moscova este interesată de reluarea tranzitului gazelor prin Ucraina și dacă ia în calcul această posibilitate pe viitor, reprezentantul Kremlinului a declarat că situația actuală nu permite punerea în aplicare a unui asemenea plan.

„Deocamdată, cu greu putem vorbi despre acest lucru. De fapt, situația de pe teren demonstrează mai mult decât clar imposibilitatea realizării unor astfel de planuri în momentul de față”, a afirmat Peskov.

Totuși, purtătorul de cuvânt al Kremlinului nu a exclus posibilitatea ca situația să se schimbe în viitor, în funcție de „dorința cumpărătorilor, dorința vânzătorilor și capacitățile acestora din urmă”.

Declarațiile vin după ce publicația americană The Wall Street Journal a dezvăluit că administrația Trump promovează reluarea rapidă a exporturilor de gaze rusești către Europa prin Ucraina, ca parte a unui posibil acord privind încetarea atacurilor asupra infrastructurii energetice a celor două țări.

Potrivit surselor citate de WSJ, propunerea a fost discutată în septembrie, în timpul vizitelor la Moscova și Kiev ale emisarilor americani Steve Witkoff și Jared Kushner.

Loading Next Post...
Urmărește-ne
Search
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...