
O femeie din raionul Anenii Noi, în vârstă de 48 de ani, a adus pe lume cel de-al 14-lea copil. Mama a născut o fetiță perfect sănătoasă, cu o greutate de 3,7 kilograme, la maternitatea Spitalului municipal „Gheorghe Paladi”.
Nașterea a avut loc printr-o operație cezariană complexă, realizată de o echipă de medici a instituției medicale.
„Intervenția s-a desfășurat fără complicații, iar atât nou-născuta, cât și mămica se simt bine și se află sub supravegherea specialiștilor noștri. Această reușită medicală este meritul unei echipe bine coordonate, pentru care fiecare viață adusă pe lume reprezintă o responsabilitate majoră și un act de devotament profesional. Spitalul Clinic Municipal „Gheorghe Paladi” aduce sincere mulțumiri întregii echipe medicale conduse de domnul doctor Oleg Potacevschi, pentru intervenția impecabilă și grija demonstrată în fiecare etapă a procesului de naștere”, se arată într-un comunicat al Spitalului municipal „Gheorghe Paladi”.
Statistica oficială arată că, în 2024, 70 de copii au fost aduși pe lume de femei care au peste 45 de ani. De asemenea, doar 14 la sută din familiile din Republica Moldova au trei sau mai mulți copii.