La scrutinul parlamentar, CEC ar putea deschide de trei ori mai puține secții pentru alegătorii din stânga Nistrului

La scrutinul parlamentar din 28 septembrie, pentru alegătorii din regiunea transnistreană ar putea fi deschise 10 secții de votare, de trei ori mai puțin decât la prezidențialele din 2024. Cel puțin așa susține vicepreședintele Comisiei Electorale Centrale, Pavel Postică, care precizează că acest număr de birouri corespunde numărului alegătorilor care s-au prezentat la urne la ultimele trei scrutine organizate de autoritățile constituționale.

Postica a precizat că, în medie, la alegerile parlamentare din anul 2021, la alegerile prezidențiale și referendumul din 2024  s-au prezentat aproximativ 29 de mii de alegători cu drept de vot.

„Dacă raportăm numărul de alegători care este arondat la o secție de votare, noi trebuie să deschidem 10 secții de votare. Asta este realitatea care place sau nu place colegilor care încearcă să speculeze pe acest subiect. Mai mult ca atât, e o proiecție pe care am considerat la primă etapă necesar s-o consult cu membrii Comisii Electorali și Centrale și imediat cum a fost finalizată de către mine, am remis-o membrii Comisii Electorali și Centrale înainte de această ședință și este regretabil că colegii membrii Comisiei Electorale Centrale înainte de a analiza aceste subiecte vin în public cu anumite acuzații din punctul meu personal de vedere sterile”, a declarat Pavel Postica, citat de Moldpres.

Vicepreşedintele CEC a precizat că, potrivit legislaţiei, termenul-limită de organizare a secţiilor de votare pentru cetăţenii din regiunea transnistreană este 24 august. Până atunci, CEC urmează să primească avizele de la SIS, Biroul pentru reintegrare şi MAI şi va lua o decizie privind numărul exact al secţiilor de votare pentru cetăţenii cu drept de vot din stânga Nistrului.

Pentru alegerile prezidențiale și referendumul republican constituțional din 20 octombrie 2024 au fost deschise 30 de votare situate în 21 de localităţi de pe malul drept al Nistrului şi în raionul Dubăsari.

Loading Next Post...
Urmărește-ne
Search
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...