
Președintele SUA, Donald Trump, a anunțat că a avut o discuție telefonică „foarte bună” cu președintele Belarusului, Aleksandr Lukașenko, înaintea summitului de la Anchorage, Alaska. Potrivit liderului american, apelul a avut ca scop mulțumirea pentru eliberarea a 16 deținuți politici și discutarea posibilității eliberării altor 1.300 de persoane.
„Am avut o conversație excelentă cu respectatul președinte al Belarusului, Aleksandr Lukașenko. Am discutat multe subiecte, inclusiv vizita președintelui Putin în Alaska, și aștept cu nerăbdare să ne întâlnim personal în viitor”, a scris Trump pe rețeaua sa Truth Social.
Agenția de stat Belta a precizat că discuția a avut loc pe 15 august și a vizat agenda bilaterală, situația din regiune și zonele de conflict, inclusiv Ucraina. Lukașenko l-a invitat pe Trump și familia acestuia la Minsk, invitație pe care președintele american a acceptat-o.
Lidera opoziției belaruse, Svetlana Tihanovskaia, a salutat eforturile lui Trump, dar a subliniat că nu trebuie schimbată politica față de regimul Lukașenko până la încetarea completă a represiunilor și eliberarea tuturor deținuților politici.
„Apreciez eforturile președintelui Trump de a elibera prizonierii politici din Belarus și de a ne ajuta să restabilim pacea și dreptatea. Aceasta este o misiune umanitară importantă a președintelui – de a salva viețile oamenilor nevinovați.
Ne așteptăm acum ca regimul lui Lukașenko să înceteze complet represiunea și să elibereze toate persoanele nevinovate din închisori, un prim pas esențial către pace, libertate și reconciliere.
Și până când acest lucru nu se va întâmpla, nu ar trebui să existe nicio schimbare în politica față de regim”, a scris Tihanovskaia într-o postare pe X.