Liderii din UE, convocaţi la o videoconferinţă pentru a fi informaţi despre ce a discutat Macron la Washington

Preşedintele Consiliului European, Antonio Costa, a anunţat că a convocat pentru miercuri o videoconferinţă cu liderii din statele membre UE, unde preşedintele francez, Emmanuel Macron, va oferi informaţii după întâlnirea sa cu Donald Trump de luni, de la Casa Albă, potrivit Politico.

„Pentru a pregăti Consiliul European extraordinar din 6 martie, organizez o videoconferinţă a membrilor Consiliului European, mâine (miercuri – n.r.) dimineaţă, pentru a asculta un debriefing din partea preşedintelui Emmanuel Macron cu privire la recenta sa vizită la Washington DC”, a anunţat Antonio Costa pe X.

Săptămâna trecută, Costa a anunțat că va convoca o reuniune specială a liderilor europeni pentru a discuta despre securitatea Ucrainei și a Europei.

Antonio Costa, care se află marţi la Varşovia, a declarat, într-o conferinţă de presă comună cu premierul polonez Donald Tusk, că CE „vine cu un pachet de propuneri pentru a consolida capacităţile de apărare ale Europei”, potrivit News.ro.

Președintele Franței, Emmanuel Macron, s-a întâlnit cu președintele Statelor Unite, Donald Trump, luni, la Washington, pentru a solicita garanții de securitate pentru Ucraina. 

Macron a susținut decizia liderului american de a începe negocieri cu Rusia privind Ucraina și l-a asigurat pe Trump că Europa este pregătită să-și „intensifice” angajamentele de apărare și să construiască o pace de lungă durată.

Leave a reply

Loading Next Post...
Urmărește-ne
Search
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...