
Compania petrolieră rusă Lukoil a anunțat că va vinde toate activele sale din străinătate ca urmare a sancțiunilor americane impuse împotriva sa și a altor companii energetice ruse. Decizia marchează începutul unei retrageri rapide a Lukoil de pe piețele europene, unde grupul deținea rafinării și mii de stații de alimentare.
Într-un comunicat publicat luni, compania a precizat că „vânzarea activelor se desfășoară în conformitate cu licența emisă de Oficiul pentru Controlul Activelor Străine (OFAC) al SUA pentru încetarea ordonată a operațiunilor”. Lukoil a adăugat că, dacă va fi necesar, va solicita prelungirea licenței pentru a asigura „funcționarea neîntreruptă” a infrastructurii sale din străinătate, relatează The Moscow Times.
Fostul vicepreședinte al companiei a declarant, sub condiția anonimatului, pentru Politico că această măsură ar putea provoca o scădere cu până la 30% a veniturilor totale, deoarece Lukoil ar urma să vândă trei rafinării și aproape jumătate din cele 5.000 de benzinării pe care le deține în afara Rusiei.
„Este sfârșitul Lukoil”, a comentat sursa.
Primele efecte ale sancțiunilor se resimt deja în Europa de Nord. În Finlanda, rețeaua Teboil, filială a Lukoil și al doilea cel mai mare operator de carburanți din țară, a început închiderea stațiilor de alimentare. Punctele de vânzare din localitățile Kemijärvi și Vuorela au anunțat oficial încetarea activității începând cu 9, respectiv 17 noiembrie 2025. Compania finlandeză Neste a oprit, la rândul ei, livrările de combustibil către Teboil, invocând restricțiile americane.
Banca Centrală a Finlandei a avertizat instituțiile de credit că orice colaborare cu firme aflate pe lista neagră a SUA implică „risc ridicat de sancțiuni secundare”. Potrivit cotidianului Helsingin Sanomat, unele stații Teboil ar putea rămâne fără stocuri de benzină în următoarele zile.
Directorul de comunicare al Teboil, Toni Flict, a afirmat că nu are informații despre intenția Lukoil de a-și vinde activele, dar a confirmat că filiala „urmărește atent situația și va furniza detalii suplimentare la momentul potrivit”.
Sancțiunile impuse de administrația Trump pe 22 octombrie, care vizează atât Lukoil, cât și Rosneft, au fost motivate de refuzul Kremlinului de a opri războiul din Ucraina. Departamentul Trezoreriei SUA a acordat companiilor o perioadă de o lună pentru încetarea completă a operațiunilor internaționale.