Maia Sandu a mers la Circul din Chișinău să inaugureze lucrările de restaurare a cupolei clădirii

Maia Sandu a mers azi la Circul din Capitală, acolo unde s-au încheiat lucrările de restaurare a cupolei clădirii, ce reprezintă o primă etapă a proiectului de reabilitare a întregii clădiri a Circului.  

„Astăzi sărbătorim încheierea primei faze, a fost o investiție importantă de peste două milioane de euro. Și e nevoie de bani în continuare, dar cred că reușim să ne mobilizăm, să găsim resursele pentru ca să ducem la bun sfârșit acest proiect, pentru că cu toții ne dorim să îl salvăm, să nu vedem degradarea unui obiect frumos care poate aduce multă bucurie și care poate înfrumuseța Chișinăul în continuare”, a declarat șeful statului, Maia Sandu.

După mai bine de un an de lucru, cupola Circului de Stat din Chișinău a fost complet restaurată și acum este iluminată în mod artistic pe timp de noapte. Fațada vitrificată a clădirii principale a fost înlocuită. Lucrările au făcut parte din prima fază de restaurare și conservare a clădirii, transmite IPN.

Uniunea Europeană, prin programul „Măsuri de Promovare a Încrederii”, implementat de PNUD, a alocat peste 2,2 milioane de euro care au acoperit costurile pentru o expertizată tehnică detaliată, pentru proiectare și pentru lucrările de reparație și conservare a clădirii Circului în prima etapă. Circul din Chișinău a fost construit în anul 1981. Din luna mai 2022, clădirea a fost inclusă în Registrul Monumentelor Ocrotite de Stat.

Leave a reply

Loading Next Post...
Urmărește-ne
Search
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...