Informații utile despre alegerile europarlamentare din 9 iunie. Ce ar trebui să știe alegătorii români din R. Moldova

Cele 52 de secții de votare pentru alegerile europarlamentare din 9 iunie de pe teritoriul Republicii Moldova se vor deschide la ora 7:00 și se vor închide la 22:00, iar alegătorii pot vota cu orice act de identitate, dacă acesta este valabil. Precizările au fost făcute de Ministerul român de Externe, prin intermediul Ambasadei României în Republica Moldova

În cadrul scrutinului, românii își vor alege cei 33 de reprezentați în forul legiuitor al Uniunii Europene. Din cele 52 de secții, 28 vor fi deschise în centrul R. Moldova, inclusiv 13 în Chișinău. Cetățenii români din nordul R. Moldova sunt așteptați la 17 birouri, iar cei din sud – în 7 secții.  

Ministerul de Externe de la București precizează că cetățenii români cu drept de vot care domiciliază, au reședința sau se află temporar în străinătate pot vota la orice secție organizată în străinătate, pe baza unui document de identitate românesc valabil în ziua votării: cartea de identitate, cartea electronică de identitate, cartea de identitate provizorie, buletinul de identitate, pașaportul diplomatic, pașaportul diplomatic electronic, pașaportul de serviciu, pașaportul de serviciu electronic, pașaportul simplu, pașaportul simplu electronic sau pașaportul simplu temporar.

La scrutinul din 9 iunie, votarea va începe la ora locală 07.00 și se va încheie la ora 22.00. Totuși, alegătorii care se află la sediul secției de votare la ora 22.00, precum și cei care se află la rând în afara sediului secției de votare pentru a intra în localul de vot pot să exercite dreptul de vot, până la ora locală 23.59.

Leave a reply

Loading Next Post...
Urmărește-ne
Search
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...