Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, i-a chemat la Președinție pe reprezentanții mai multor partide de opoziție la consultări privind organizarea referendumului. Potrivit /Președinției, discuțiile vor viza tema referendumului inițiat de Sandu statului privind aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană.
La scurt timp, fostul președinte, unul dintre fruntașii PSRM, Igor Dodon, a declarat că refuză să participe la întrunire.
„O oră în urmă m-au sunat de la Maia Sandu să mă cheme la consultări mâine pe subiectul integrării europene. Doamna Sandu, mai întâi declari că vreai referendum, apoi faci cu jurnaliștii de buzunar un fel de „masovcă-tusovkă”, apoi cu ONG-urile galbene și acum mă sunați pe mine, pe Voronin… Noi nu suntem masovcă. Vă imaginați cât cinism din partea așa-numitei președinte”, a declarat Dodon.
Un mesaj similar a venit anterior și din partea președintelui Partidului Dezvoltării și Consolidării Moldovei, Ion Chicu.
„Ce „onoare”… Maia Sandu vrea să se „consulte” cu mine despre „referendum”. Cheamă „mai mulți actori”, cum mi-a explicat domnița din „cabinet”, mâine la 14.00, să afle opinia noastră despre inițiativa ei… Maia are nevoie de „actori”, de „masovkă” (figurație n.r) în calea ei spre al 2-lea mandat. Maia, e cam târziu pentru tine…”, a menționat Chicu.
Președinția nu a făcut publică lista partidelor invitate la discuții.