Maia Sandu, despre atacul asupra ambasadei Rusiei și explozia elicopterului de la Tiraspol: Seamănă a acțiuni de provocare pentru a alimenta frica în societate

Presupusul atac militar din duminică de la Tiraspol, în urma căruia a ars un elicopter dintr-o unitate militară, dar și atacul cu cocktailuri Molotov asupra Ambasadei Federației Ruse la Chișinău „seamănă a acțiuni de provocare pentru a alimenta frica și pentru a crea situație tensionată”. Declarația aparține președintelui Maia Sandu, făcând trimitere la informațiile furnizate până acum de instituțiile de forță ale statului.

Întrebată despre deschiderea secțiilor de votare în regiunea transnistreană pentru alegerile prezidențiale din Rusia, contrar deciziei Guvernului, Maia Sandu a declarat este o nouă acțiune care sfidează suveranitatea și integritatea teritorială a Republicii Moldova,  transmite IPN. 

Potrivit ei, este o nouă acțiune din partea Federației Ruse ce denotă lipsă de respect față de stat și față de cetățeni. Președinta a mai spus că acțiunea de răspuns va fi anunțară de Guvern în timp util.

Pentru alegerile din Rusia, în Republica Moldova a fost autorizată deschiderea unei singure secții de votare – în incinta Ambasadei ruse la Chișinău. Pe parcursul zile de duminică, mai mulți cetățeni ruși au venit să voteze. Aproape de amiază, un bărbat a aruncat două recipiente cu substanțe inflamabile peste gardul Ambasadei. Potrivit Inspectoratului General al Poliției, acesta a fost imediat reținut și identificat. În timpul audierilor acesta și-a motivat gestul prin unele nemulțumiri care le are în raport cu acțiunile autorităților ruse.

În pofida faptului că autoritățile de la Chișinău au autorizat deschiderea unei singure secții de votare, administrația regiunii transnistrene a permis deschiderea secțiilor la Tiraspol, Tighina, Râbnița și Grigoriopol. Ministerul Afacerilor Externe a condamnat cu fermitate activitățile electorale neautorizate ale Rusiei pe teritoriul suveran al Republicii Moldova în unitățile administrativ-teritoriale de pe malul stâng al Nistrului.

Tot duminică, presa din regiunea transnistreană a anunțat că o dronă kamikaze a lovit un elicopter de pe teritoriul uneia dintre unitățile militare din Tiraspol și a explodat. Biroul politici de reintegrare a catalogat acest caz ca fiind o tentativă de a provoca frică și panică în regiune. Instituția a mai precizat că tehnica militară, din imaginile distribuite de canalul Telegram local, nu funcționează de câțiva ani. Autoritățile de la Chișinău, aflate în contact cu partea ucraineană, nu au confirmat vreun atac asupra regiunii transnistrene.

Leave a reply

Loading Next Post...
Urmărește-ne
Search
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...