Maia Sandu îi ia apărarea lui Andrei Spînu: „Nu a comis nimic din ceea ce contravine principiilor de integritate”

Președintele Maia Sandu îi ia apărarea fostului vicepremier Andrei Spînu, care în prezent este secretarul general al instituției pe care o conduce. În cadrul emisiunii „Secretele Puterii” de la Jurnal TV, șeful statului a declarat că Spînu este un manager bun, de care are nevoie Președinția.

„Este un foarte bun organizator și manager. Și la Președinție e nevoie de un om care să administreze treburile Președinției. Că eu am alte sarcini. Și domnul Spînu cunoaște lucrurile din trecut și este cel mai potrivit pentru aceasta funcție”, susține președintele țării. 

Cât despre suspiciunile de corupție în privința lui Andrei Spînu, Maia Sandu spune că nu a văzut vreo probă care ar demonstra acest lucru. 

„Nu am văzut nicio probă, am văzut tot felul de acuzații. Eu iau în serios toate acuzațiile, dar nu am văzut nicio probă. Și nu am de ce să cred că domnul Spînu a comis ceva ce contravine principiilor de integritate”, a declarat Maia Sandu.

Andrei Spînu nu figurează în vreun dosar penal, însă Procuratura Generală a confirmat că investighează legalitatea achizițiilor gazelor naturale de la „Gazprom”, în perioada în care acesta era responsabil de domeniul energetic din țară. Spînu susține că a devenit ținta unei campanii de denigrare.  Acesta a ocupat funcția de secretar general al Președinției din decembrie 2020 și până în august 2021, când a fost numit în funcția de vicepremier și ministru al Infrastructurii și Dezvoltării Regional în Guvernul Gavrilița. În februarie 2023, după demisia Executivului, Spînu nu s-a mai regăsit în noul cabinet de miniștri condus de Dorin Recean și a revenit în funcția de secretar general al Președinției.

Distribuie acest articol

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Urmărește ZIUA și pe...

Știrile ZIUA pe Telegram