Acum mai bine de un an, în iunie 2024, prim-ministrul Dorin Recean, ministrul Educației, Dan Perciun, și fostul șef de la Infrastructură, Andrei Spînu, anunțau un amplu proiect de construcție
Acum mai bine de un an, în iunie 2024, prim-ministrul Dorin Recean, ministrul Educației, Dan Perciun, și fostul șef de la Infrastructură, Andrei Spînu, anunțau un amplu proiect de construcție
Fostul vicepremier Andrei Spînu o șantajează pe Maia Sandu și o amenință că „va rupe PAS în două, dacă vor mai fi reținuți oamenii lui”. Declarația a fost făcută de
Andrei Spînu își îndeamnă foștii colegi din PAS să fie raționali și să intre în campania electorală analizând „cel mai prost scenariu”, inclusiv cel că nu vor obține majoritatea în
Fostul ministru PAS Andrei Spînu confirmă că șeful Biroului Vamal Centru, Iurie Gorea, reținut în luna mai într-un dosar de corupție, îi este cumătru și că se cunosc de mai
Fostul ministru al Infrastructurii, Andrei Spînu, unul dintre reposnabilii campaniilor electorale ale PAS, dă de înțeles că actualul partid de la putere nu va mai guverna singur după alegerile parlamentare.
Fostul ministrul al Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Andrei Spînu, s-a apucat să țină prelegeri în care își propune să împărtășească din experiența sa de ministru și politician. Potrivit unui anunț
La patru luni după ce a plecat din Guvern, fostul ministru Andrei Spînu spune că a fost amenințat cu răfuiala fizică. Fostul demnitar dă de înțeles că nu a avut
Stația cu mozaic din Stăuceni, care acum un an a ajuns în atenția publicului, după ce era la un pas de a fi demolată de o echipă de drumari, nu
Fostul director al întreprinderii „Calea Ferată a Moldovei, Oleg Tofilat, a venit cu o reacție acidă după postarea fostului ministru Andrei Spînu în care acesta vorbește despre „prețul libertății” plătit
Fostul consilier al Maiei Sandu și fost ministru al Infrastructurii, care și-a dat demisia la începutul lunii noiembrie din Guvern și din PAS, a postat un mesaj pe Facebook în
Președintele Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), Igor Grosu nu crede că Andrei Spînu, care a demisionat în luna noiembrie din PAS și din funcția de ministrul al Infrastructurii, își va
Deputatul PAS Olesea Stamate nu exclude că fostul ei coleg de formațiune, Andrei Spînu, va ajunge să conducă un partid din R. Moldova. Stamate susține că plecarea lui Spînu de
Premierul Dorin Recean a acceptat cererea de demisie a ministrului Infrastructurii, Andrei Spînu. Precizarea a fost făcută pentru ZIUA.md de purtătorul de cuvânt al Guvernului, Daniel Vodă, care a mai
Primarul Capitalei susține că demisia lui Andrei Spînu din PAS și Guvern este doar o „schimbare de fațadă”. Potrivit lui, în zilele următoare vom urmări mai multe decizii la nivel
Andrei Spînu a anunțat, azi-dimineață, că demisionează din funcția de ministru al Infrastructurii și că, în general, se retrage din Guvern și din Partidul Acțiune și Solidaritate. Demisia este anunțată
Președintele Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), Igor Grosu, susține că remanierile guvernamentale sunt necesare, însă o decizie clară în ceea ce privește numele miniștrilor care ar putea fi demiși nu
Bilanțul Programului „Satul European” de până acum a ajuns la 917 proiecte sociale și de infrastructură finalizate. Alte 730 de inițiative pentru dezvoltarea satelor și orașelor sunt în derulare. Potrivit
Ministrul Infrastructurii, Andrei Spînu, se arată deranjat de ancheta penală în cazul construcției drumului Leova-Bumbăta și spune că nu cunoaște detalii despre dosar și nici cine sunt cei vizați. Demnitarul
„Am scăpat țara de Gazprom, am construit 700 de kilometri de drumuri, am tras apă și canalizare”. Sunt câteva dintre declarațiile fostului ministru al Economiei, actualului ministru al Infrastructurii, Andrei
Statul nu poate să acopere pierderile de la „Calea Ferată din Moldova”, iar dacă întreprinderea vrea să devină profitabilă trebuie să recurgă la optimizări de angajați. Este un comentariu făcut
Controversele nu încetează în dosarul construcției drumului Leova-Bumbăta, acolo unde sunt examinate ilegalități privind prețurile exagerate și decizii neconforme. Ministrul Infrastructurii, Andrei Spînu, îi contrazice pe procurori și susține că,
Primăria Leova nu va semna procesul-verbal de recepție a lucrărilor de construcție a drumului către punctul de trecere a frontierei Leova-Bumbăta, până la finalizarea investigației inițiate de Procuratura Anticorupție (PA)
Întârzierile salariale nu contenesc la Întreprinderea „Calea Ferată din Moldova”. Angajații companiei abia și-au ridicat lefurile pentru luna februarie. O confirmă ministrul Infrastructurii, Andrei Spînu, care susține că CFM poate
Președintele Coaliției pentru Unitate și Bunăstare, Igor Munteanu, susține că, la cea mai recentă întâlnire cu Maia Sandu, la care a participat împreună cu reprezentanții celorlalte partide din blocul „Împreună”
Peste un milion de oameni au beneficiat până acum de primele 730 de proiecte finalizate ale programului „Satul European”. Declarația a fost făcută de ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Andrei
Ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale (MIDR), Andrei Spînu, susține că în mediul online și în special pe canalele de Telegram sunt propagate foarte multe minciuni în adresa sa. Oficialul a
Ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Andrei Spînu, a dat de înțeles că vina pentru eșuarea licitației spațiilor comerciale de la aeroport ar fi a reprezentanților Aeroportului din Chișinău, inclusiv a
Agenția Proprietății Publice a prezentat calendarul noii licitației publice pentru spațiile comerciale cu destinația de alimentație publică și comerț specializat pentru zona sterila din incinta Aeroportului Internațional Chișinău, a anunțat
Procuratura Generală (PG) infirmă autenticitatea actului procedural publicat pe rețelele de socializare în ceea ce privește cauza penala cu privire la contractul încheiat cu Gazprom. Procurorii recunosc faptul că „o
„Paranoia PAS-ului că toți cei care le deconspiră schemele sunt plătiți de Șor sau Moscova, în mod sigur îi va duce la fund”, susține liderul Partidului Național Moldovenesc, Dragoș Galbur,
„Sub presiunea învinuirilor grave care i se aduc în legătură cu tentativa de a concesiona fraudulos cele mai profitabile active ale aeroportului, Andrei Spînu încearcă să manipuleze opinia publică”. Declarația aparține
Comisia Europeană a lansat astăzi Dialogul la Nivel Înalt în domeniul transporturilor cu Republica Moldova. Anunțul a fost făcut de către ministrul Infrastructurii Andrei Spînu și Comisarul European pentru Transporturi,
Fostul prim-ministru Vlad Filat, susține că ministrul Infrastructurii Andrei Spînu este următorul fruntaș al PAS care „va fi sacrificat” de către Maia Sandu. Filat i-a sugerat lui Spînu să-și găsească
Guvernul a semnat un nou acord de împrumut cu Banca Europeană pentru Reconstrucții și dezvoltare în valoare de 150 de milioane de euro pentru implementarea proiectului de reabilitare a drumurilor
Ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Andrei Spînu, a reacționat la mesajul dur al primarului Capitalei Ion Ceban, adresat guvernării. Potrivit lui, „Ceban, în ultima perioadă, își arată din ce în
Ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Andrei Spînu, îi răspunde lui Ion Ceban, după ce edilul a acuzat guvernarea că lasă Capitala fără bani. Spînu i-a cerut lui Ceban să explice
Președintele Comisiei securitate, apărare și ordine publică, Lilian Carp, a respins vehement zvonurile potrivit cărora prim-ministrul Dorin Recean ar urma să demisioneze. Potrivit lui Carp, Recean își va duce mandatul
Aeroportul din Chișinău nu va fi concesionat integral, ci ar putea fi concesionate doar anumite servicii aeroportuare. Declarația aparține șefului Comisiei securitate națională, apărare și ordine publică, Lilian Carp, care
Adjunctul ministrului de externe rus, Mihail Galuzin, a declarat că Republica Moldova nu a respectat nicio înțelegere cu „Gazprom” din cele încheiate în 2021. Oficialul de la Moscova a amintit,
Ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Andrei Spînu, deschide din nou subiectul concesionării Aeroportului Internațional Chișinău. Potrivit lui, săptămâna viitoare, o companie franceză cu renume va veni la Chișinău să viziteze
Secretarul general al Partidului Acțiune și Solidaritate, Andrei Spînu, susține că partidul din care face parte a câștigat alegerile generale de duminică. Potrivit lui, „cea mai importantă concluzie a acestor
Maia Sandu pune piciorul în prag și spune că aeroportul din Chișinău nu va fi concesionat prea curând. Asta în condițiile în care, cu doar două săptămâni în urmă, vicepremierul
Trei miniștri din Guvernul Recean – Alexei Buzu, Andrei Spînu și Adrian Efros sunt originari din același sat. E vorba de localitatea Ratuș, raionul Criuleni. Mai nou, și noul șef
Plan ambițios și multe promisiuni din partea ministrului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale. Oficialul promite să schimbe la față Moldova în următorii doi ani prin lansarea Planului Reconstrucției Infrastructurii țării 5+1.
Prim-ministrului Dorin Recean și va da demisia în curând, iar în locul său va fi votat actualul ministru al Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Andrei Spînu. Declarația aparține liderului formațiunii „Partidul
Fostul ministru al Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Lilia Dabija, și-a dat demisia peste două zile, după ce a fost numită în funcția de secretar general în cadrul aceluiași minister. Anunțul
Revenirea lui Andrei Spînu la Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale are rațiuni electorale, chiar dacă implică riscuri de imagine pentru PAS. Astfel, rolul acestuia ar fi de a valorifica politic
Fostul ministru al Infrastructurii, Andrei Spînu, de rând cu șeful Energocom, Victor Bînzari, confirmă că peste 33 la sută din gazele naturale pe care le-am consumat în această iarnă au
Fostul ministru al Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Andrei Spînu, îl va da în judecată pe politicianul Renato Usatîi pentru distribuirea de falsuri și defăimare, în contextul scandalului legat de contractele
Președintele Maia Sandu îi ia apărarea fostului vicepremier Andrei Spînu, care în prezent este secretarul general al instituției pe care o conduce. În cadrul emisiunii „Secretele Puterii” de la Jurnal
Centrul Național Anticorupție (CNA) l-a înștiințat pe liderul Partidului „ȘOR”, Ilan Șor, că examinează denunțul său, adresat Procuraturii Generale, privind tragerea la răspundere penală a fostului ministru al Infrastructurii și
Fostul vicepremier Andrei Spânu a gestionat foarte prost procesul de achiziții a gazelor naturale și va răspunde pentru asta. Este convingerea fostului prim-ministru Vlad Filat, care consideră că, din cauza