Președintele Comisiei securitate, apărare și ordine publică, Lilian Carp, a respins vehement zvonurile potrivit cărora prim-ministrul Dorin Recean ar urma să demisioneze. Potrivit lui Carp, Recean își va duce mandatul în continuare.
„Este zvonistică alimentată pe canalele de telegram. Cu siguranță, în urma discuțiilor care le-am avut cu alți colegi – nu facem ironie pe acest subiect. Nu va veni domnul Spînu. Domnul Recean își va duce mandatul în continuare”, a declarat Carp în cadrul emisiunii „Puterea a Patra” de la N4.
Cu toate acestea, Carp a adăugat că, indiferent de calitatea guvernării, întotdeauna vor exista persoane care își încearcă norocul pentru a obține funcții importante.
„Cât de perfectă ar fi o guvernare, întotdeauna vor exista unu, doi, care își vor încerca norocul și atunci acei care-și încearcă norocul trebuie să răspundă pentru acest lucru”, a subliniat Carp.