Maia Sandu, nemulțumită de tensiunile dintre Procuratura Anticorupție și CNA: Fiecare instituție trebuie să se apuce de lucru, pentru că au multe de făcut

Președintele Maia Sandu, nemulțumită de „războiul” dintre Procuratura Anticorupție (PA) și Centrul Național Anticorupție (CNA). Potrivit ei, ultimul lucru pe care ar vrea să-l vadă sunt „tensiunile dintre cele două instituții, reflectate în raportul Comisiei Europene”. Declarația a fost făcută aseară, în cadrul emisiunii „Puncte de Reflecție” de la Vocea Basarabiei. 

„Un lucru este cert. Nu ne putem permite situația în care două instituții își aruncă replici în public și își dau responsabilitatea una pe alta. Noi avem nevoie de oameni responsabili care înțeleg cât de important este momentul și pentru agenda internă, pentru că combaterea corupției este unul dintre cele mai importante subiecte pe agendă, dar și pentru integrarea europeană. Ultimul lucru pe care vreau eu să-l văd este cearta dintre șefii de la CNA și Procuratura Anticorupție în raportul Comisiei Europene. Aici, fiecare instituție trebuie să se apuce de lucru pentru că au mult de făcut și să avem o claritate pe distribuirea responsabilităților”, a spus Maia Sandu. 

Tensiunile dintre PA și CNA au început să apară în spațiul public la mjlocul lunii mai, când directorul CNA, Iulian Rusu, a declarat, în plenul Parlamentului, că Procuratura Generală și Procuratura Anticorupție refuză să investigheze cazurile de rezonanță. 

„Relațiile cu Procuratura Generală și Procuratura Anticorupție sunt neclare ultima vreme. Ele au fost bune o perioadă de timp. Și eu sunt nedumerit de ce ele sunt neclare. Aș vrea în continuare să fie bune. În special atunci când discutăm despre cauze de rezonanță și când propunem investigarea de spălare de bani în valoare de sute de milioane de lei, unde nu se vede bănuială rezonabilă. În schimb când un medic prăpădit ia 500 de lei, se găsesc și camere de supraveghere și alte măsuri speciale de investigație, și interceptarea telefoanelor. Asta e modalitatea de utilizare a resurselor noastre limitate? Eu nu cred că asta e cazul. Eu cred că trebuie să ne concentrăm pe cazurile cele mai importante, care afectează cel mai mult societatea noastră”, a declarat Iulian Rusu, în data de 12 mai.  

Distribuie acest articol

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Urmărește ZIUA și pe...

Știrile ZIUA pe Telegram