Maia Sandu nu este cel mai bine plătit salariat de la Președinție. Cine ridică lefuri mai mari ca președintele țării

Administrația Prezidențială a făcut publice salariile încasate de angajații săi pe parcursul anului 2022, cifre care dezvăluie o perspectivă interesantă asupra structurii de salarizare în cadrul instituției. 

Conform informațiilor, secretarul general ocupă prima poziție în topul privind remunerarea angajaților cu un salariu lunar de aproximativ 25 000 lei. Pe următoarele locuri se regăsesc consilierul pentru comunicare publică și purtătorul de cuvânt al președintelui, cu un venit lunar de aproape 22 500 lei, respectiv consilierul în domeniul economic – cu un salariu în jur de 22 300 lei.

Chiar și consilierul prezidențial în domeniul culturii încasează mai mult decât președintele Maia Sandu. Aproximativ 22 000 lei pe lună este salariul oferit pentru această funcție. Și consilierul pentru relațiile cu diaspora primește mai mulți bani. Acesta ridică în jur de 21 700 lei. 

Surprinzător, președintele Maia Sandu se clasează abia pe locul șase în acest clasament, cu un venit lunar de aproximativ 21,560 lei.

Anterior, șeful statului a declarat că reușește să se descurce cu banii din salariu, dar a recunoscut că apelează uneori și la economii pentru anumite cheltuieli.

Distribuie acest articol

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Urmărește ZIUA și pe...

Știrile ZIUA pe Telegram