Maia Sandu și Nicușor Dan vor celebra împreună Ziua Limbii Române, la Chișinău și la Strășeni

De Ziua Limbii Române, președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, îl va găzdui la Chișinău pe președintele României, Nicușor Dan. Cei doi șefi de stat vor participa împreună la o serie de evenimente culturale dedicate sărbătorii, transmite Președinția într-un comunicat.

Programul oficial al vizitei începe la ora 08:40, când președintele României va fi întâmpinat de Maia Sandu la Reședința de Stat din Chișinău. La ora 10:00, cei doi oficiali vor participa la deschiderea evenimentului „Marea Dictare Națională”.

Ulterior, la ora 11:15, Sandu și Dan vor depune flori la bustul poetului Mihai Eminescu, din municipiul Strășeni, ocazie cu care vor susține scurte declarații de presă. Ziua va continua la 11:45 cu ceremonia de deschidere a concertului dedicat Zilei Limbii Române, organizat la Casa de Cultură din Strășeni.

Loading Next Post...
Urmărește-ne
Search
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...