Maia Sandu urmează să-l demită pe șeful Marelui Stat Major al Armatei Naționale, după aproape trei ani de la numire. Propunerea a fost trimisă de Guvern

Conducerea Ministerului Apărării a cerut președintelui Maia Sandu demiterea șefului Marelui Stat Major al Armatei Naționale, Eduard Ohladciuc. Propunerea a fost trimisă Președinției în urma unei hotărâri votată azi la Guvern, la solicitarea Ministerului Apărării.

„Se propune înaintarea președintelui Republicii Moldova propunerea pentru demiterea lui Eduard Ohladciuc din funcția șef al Marelui Stat Major al Armatei Naționale, comandant al Armatei Naționale”, a declarat secretarul de stat al Ministerului Apărării, Sergiu Plop.

Eduard Ohladciuc este comandant al Armatei Naționale și șeful Marelui Stat Major din toamna 2021, decretul Maiei Sandu de numire în această funcție fiind semnat în 5 noiembrie 2021.

Colonelul Eduard Ohladciuc, în vârstă de 54 de ani, este absolvent al Universității Militare din Harkov, Ucraina, al Colegiului de Război de la Bucureşti, precum și al Colegiului Internaţional de Studii în Securitate „George C. Marshall”.

Are o experiență de peste 30 de ani în domeniul militar. A deținut mai multe funcții de comandă în cadrul Armatei Naţionale, înainte de a fi numit șef al Marelui Stat Major fiind locţiitor în cadrul structurii.

0 Votes: 0 Upvotes, 0 Downvotes (0 Points)

Leave a reply

PARTENERIAT

Susține proiectul ZIUA
Loading Next Post...
Follow
Cele mai citite
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...