Majestata Sa Margareta, Custodele Coroanei Române, a pledat la Luxemburg pentru sprijinirea R. Moldova în procesul de integrare europeană

Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei Române a pledat, marţi, într-un discurs susţinut la Institutul Pierre Werner din Luxemburg, pentru sprijinirea Republicii Moldova în procesul său de integrare europeană şi a vorbit despre situaţia „critică şi precară” din această ţară, care se confruntă cu tehnicile de destabilizare ale Rusiei, scrie Agerpres. 

„Pe lângă Ucraina, aş dori să menţionez o altă ţară în favoarea căreia Europa trebuie, de asemenea, să ia poziţie pentru ca siguranţa continentului să fie deplină: Republica Moldova. Nu am fost niciodată de acord cu cei care au susţinut că războiul din Ucraina este o chestiune limitată, care priveşte doar o singură ţară. După cum ştim cu toţii, invazia militară a Ucrainei, total nejustificată şi neprovocată, este produsul unei ideologii imperialiste, o ideologie conform căreia Rusia – care este deja cea mai mare ţară de pe planetă – trebuie să devină şi mai mare, având dreptul la o sferă de influenţă în Europa. Naţiunile noastre susţin în prezent eforturile de autoapărare ale Ucrainei, nu numai pentru că acest lucru este corect din punct de vedere moral şi justificat din punct de vedere legal, dar şi pentru că ştim că o victorie a Ucrainei este esenţială pentru securitatea întregului nostru continent”, a arătat Custodele Coroanei.

Majestatea Sa a menţionat că Republica Moldova a fost unul dintre primele teritorii ale fostei Uniuni Sovietice care a cunoscut tehnicile de destabilizare ale Moscovei şi, chiar dacă a supravieţuit, a rămas relativ săracă şi foarte vulnerabilă, iar invazia Rusiei în Ucraina a împins Republica Moldova într-o situaţie extrem de periculoasă.

„Putem fi siguri că, chiar dacă războiul din Ucraina se va încheia în curând – ceea ce este puţin probabil – încercările de destabilizare a Republicii Moldova nu vor face, în mod paradoxal, decât să se intensifice. Asigurarea faptului că Republica Moldova rămâne ferm angajată în politica sa de integrare europeană este un element inseparabil al garantării faptului că Ucraina poate continua să se apere; acestea sunt, de fapt, două feţe ale aceleiaşi monede. Prin urmare, situaţia din Republica Moldova rămâne atât precară, cât şi critică (…) Obiectivul pe care mi l-am asumat, cu sprijinul guvernelor României şi Republicii Moldova, este acela de a fi siguri, pur şi simplu, că Republica Moldova nu este afectată de tragedia care loveşte în prezent Ucraina. (…) Cu toate acestea, mă simt obligată să adaug că trebuie să fim conştienţi de urgenţa situaţiei atunci când vine vorba de sprijinul nostru pentru Republica Moldova, a punctat Custodele Coroanei.

Majestatea Sa a mai precizat că, după cum arată pe deplin exemplul tragic al Ucrainei, alternativa de a nu profita de oportunitatea integrării europene ar însemna un efort de integrare mult mai costisitor şi mai disperat într-o etapă ulterioară, după ce se va încheia războiul din Ucraina.

„Când războiul din Ucraina se va încheia, Ucraina va avea nevoie de garanţii de securitate şi de fonduri substanţiale pentru reconstrucţie economică, care vor fi ineficiente dacă Republica Moldova nu este inclusă în ecuaţie. În plus, graniţele noastre de est nu vor fi paşnice decât dacă acestor două ţări li se va permite să trăiască în pace. Şi, aşa cum am învăţat cu toţii din propria noastră experienţă, aceste naţiuni îşi vor găsi pacea doar dacă sunt integrate în familia noastră. Este foarte simplu. (…) Ştiu că astăzi ne confruntăm cu multe alte priorităţi şi că acestea necesită toată atenţia noastră. Dar, cu riscul de a afirma ceva ce este evident pentru toată lumea, de obicei nu noi alegem crizele, ci crizele ne aleg pe noi. Să avem înţelepciunea să anticipăm, măcar o dată, următoarea criză. Să facem tot ce ne stă în putinţă pentru ca Republica Moldova să rămână întreagă şi liberă”, a transmis Majestatea Sa.

Abaţia Neumunster din Luxemburg, unde a avut loc conferinţa, este locul unde, în 2005, fostul preşedinte al României Traian Băsescu a semnat Tratatul de Aderare a României la Uniunea Europeană. 

0 Votes: 0 Upvotes, 0 Downvotes (0 Points)

Leave a reply

Susține proiectul ZIUA
Loading Next Post...
Follow
Sidebar Search Trending
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...