Majorarea taxei de stat și introducerea taxei de timbru au redus numărul de acțiuni în instanță

Anul trecut, volumul de activitate în instanțe a fost cel mai mic din ultimii 4 ani. Conform raportului Consiliului Superior al Magistraturii, unul dintre principalele motive a fost majorarea taxei de stat pentru anumite cereri în instanță și introducerea taxei de timbru. 

Astfel, în 2024, în procedurile instanțelor au fost înregistrate 318.380 de cauze, dintre care 218.216 au fost înregistrate chiar în anul precedent. Acest număr este cu 34.304 cauze (9,7%) mai mic comparativ cu anul anterior și cu 19.233 cauze (5,7%) mai mic decât în 2021, scrie omniapres.md.

Consiliul Superior al Magistraturii explică că acesta a fost și scopul adoptării noii legi privind taxa de stat. 

„Noile prevederi au ca scop descurajarea înaintării acțiunilor abuzive și, respectiv, sporirea calității actului de justiție prin diminuarea volumului de muncă al judecătorilor”, se arată în raport.

În ciuda reducerii volumului de muncă, recent salariile judecătorilor au fost majorate cu 20%.

„Societatea își dorește o justiție independentă, o justiție corectă, o justiție profesionistă. O justiție ieftină ne costă scump”, a explicat președintele Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), Sergiu Caraman.

Leave a reply

Loading Next Post...
Urmărește-ne
Search
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...