
Ministerul rus al Apărării a anunțat vineri, 23 mai, începerea unui amplu schimb de prizonieri cu Ucraina, convenit în urma negocierilor purtate recent de delegațiile celor două țări la Istanbul. Potrivit autorităților ruse, 270 de militari ruși și 120 de civili, inclusiv locuitori din regiunea Kursk care ar fi fost „capturați de Forțele Armate ale Ucrainei”, au fost repatriați în Federația Rusă.
În cadrul schimbului, partea rusă a predat Ucrainei un număr egal: 270 de militari ucraineni și 120 de civili. Transferul a avut loc pe teritoriul Belarusului, într-o locație care nu a fost făcută publică.
„Toți cetățenii ruși eliberați – atât militari, cât și civili – vor fi transportați în Federația Rusă pentru a beneficia de tratament medical și reabilitare în instituții specializate”, a transmis Ministerul Apărării de la Moscova într-un comunicat.
Surse oficiale au precizat că acesta este doar începutul unui proces mai amplu de schimburi umanitare, iar operațiunea urmează să continue în zilele următoare. Negocierile de la Istanbul au stabilit un plan de schimb în format extins, „1000 contra 1000”, care ar putea fi implementat etapizat.