Marco Rubio: Rusia condiționează armistițiul în Marea Neagră de ridicarea sancțiunilor UE

Secretarul de stat al SUA, Marco Rubio, a declarat că Rusia solicită ridicarea anumitor sancțiuni europene ca parte a condițiilor pentru un armistițiu în Marea Neagră, în urma negocierilor de la Riad, Arabia Saudită. Rubio a precizat, miercuri, într-o conferință de presă alături de premierul jamaican Andrew Holness, că acordul de principiu privind încetarea focului a fost stabilit, dar Moscova a prezentat ulterior o listă detaliată de cerințe.

„După întâlnirea noastră, rușii au expus o serie de condiții pe care le doresc îndeplinite pentru a realiza acest armistițiu. Le vom analiza. Unele dintre aceste condiții implică sancțiuni care nu sunt ale noastre, ci ale Uniunii Europene. Când echipa noastră se va întoarce, vom discuta propunerile și vom evalua impresiile lor pentru a înțelege mai bine ce vrea Rusia și ce urmează să prezentăm președintelui pentru decizia următoare”, a spus Rubio, citat de Reuters.

Printre cererile Rusiei se numără reconectarea Rosselkhozbank la sistemul SWIFT, blocată din iunie 2022, o condiție reiterată de Vladimir Putin în contextul acordului privind cerealele, rupt în iulie 2023. Rubio a menționat că Washingtonul examinează și posibilitatea relaxării sancțiunilor proprii, în timp ce ministrul finanțelor Scott Bessent a declarat la Fox News că „totul este negociabil”, inclusiv accesul Rusiei la SWIFT, în funcție de evoluția discuțiilor.

Rubio a subliniat că existența dialogului este un pas pozitiv, dar a avertizat că un armistițiu nu va fi ușor de obținut și va necesita timp.

„Am întâlnit ucrainenii de două ori și rușii o dată. Avem un acord de principiu pentru încetarea focului în Marea Neagră și o definire mai clară a armistițiului energetic. (…) Nu va fi uşor. Va lua timp, dar cel puţin suntem pe această cale şi vorbim despre aceste lucruri”, a conchis Rubio.

Statele Unite și Rusia nu au ajuns încă la acorduri concrete privind „Inițiativa Mării Negre”, discutând-o doar în termeni generali, a declarat, joi, viceministrul rus de externe , Serghei Riabkov.

„Lucrările sunt în desfășurare”, a afirmat acesta.

Și purtătorul de cuvânt a Ministerului de Externe al Rusiei, Maria Zaharova, a reiterat că principala cerere a Moscovei pentru reluarea acordului este ridicarea sancțiunilor asupra Rosselkhozbank și reconectarea acestuia la sistemul de plăți SWIFT. Ea a adăugat că Rusia așteaptă în continuare ca administrația Trump să contribuie la deblocarea exporturilor agricole rusești.

Leave a reply

Loading Next Post...
Urmărește-ne
Search
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...