Primarul orașului Bălți, Alexandr Petkov, denunță o tentativă de uzurpare a puterii din oraș, pusă la cale de coaliția PAS-PSRM

Primarul orașului Bălți, Alexandr Petkov, acuză Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS) și Partidul Socialiștilor (PSRM) că urzesc anularea mandatului său de primar, învinuind cele două formațiuni, care formează o coaliție în Consiliul municipal, de „manipularea sistemului judiciar și de colaborarea cu cercurile criminale din spatele PSRM”. Scopul ascuns, potrivit lui Pretkov, ar fi acapara puterii în cel de-al doilea oraș ca mărime din R. Moldova. 

Potrivit unui comunicat de presă, acest „mecanism de persecuție politică” a fost pus la cale de către „reprezentanții partidului de guvernământ PAS, în colaborare cu cercurile criminale apropiate Partidului Socialiștilor”. Petkov susține că guvernarea i-ar pregăti dosare împotriva sa.

„Aceste dosare sunt examinate cu o viteză record. Scopul este evident: suspendarea din funcție a primarului ales legal pentru o perioadă mai mare de cinci luni, ceea ce, conform legislației, duce la pierderea automată a mandatului și organizarea alegerilor anticipate pentru primar, concomitent cu cele parlamentare”, a declarat primarul orașului Bălți.

El a specificat că „un rol aparte în acest proces îl are oficialul CNA din Bălți și unii funcționari din alte structuri, ale căror acțiuni coordonate și la comandă nu mai lasă loc de îndoială”. Petkov a făcut apel către comunitatea internațională să urmărească atent situația de la Bălți, să evalueze aceste acțiuni și să ceară autorităților Republicii Moldova respectarea standardelor democratice:

„Administrația publică locală nu trebuie să fie o monedă de schimb în jocurile politice, iar sistemul judiciar nu trebuie să fie un instrument de înlăturare a reprezentanților aleși de popor.  Rămân fidel mandatului meu și responsabilității față de orășeni, indiferent de preferințele lor politice. Lupta pentru democrație continuă și voi face tot posibilul pentru a apăra dreptul bălțenilor la o administrație onestă și nu voi permite clanurilor corupte să ducă orașul nostru înapoi în trecut”.

Congresul autorităților locale din Moldova a exprimat, de asemenea, îngrijorare cu privire la presiunile exercitate asupra primarului de Bălți. Într-un comunicat, CALM a solicitat autorităților centrale să oprească acțiunile disproporționale și să examineze circumstanțele acestui caz, respectând principiile autonomiei locale și statutul alesului local.

De asemenea, CALM subliniază riscul ca astfel de practici să submineze progresul în domeniul democrației locale și să pună în pericol imaginea Republicii Moldova în fața partenerilor internaționali.

Și Renato Usatîi, președintele formațiunii „Partidul Nostru, care îl reprezintă pe Petkov, a acuzat coaliția PAS-PSRM din Bălți de faptul ar continua să „atenteze la voința cetățenilor municipiului Bălți, încercând să anuleze votul clar exprimat de bălțeni la ultimele alegeri locale”. 

„După un an întreg de sabotaje și blocaje constante în Consiliul municipal Bălți, acum aceste partide încearcă să îl suspende pe Alexandr Petkov din funcția de primar al municipiului și, în cele din urmă, să îi anuleze mandatul obținut prin vot liber și democratic. Este evident că în spatele acestui atac la voința locuitorilor din Bălți se ascunde un interes mult mai mare: PAS și PSRM doresc să pună mâna pe întreprinderi strategice din municipiu, cum sunt RED-Nord și Apă-Canal Bălți, dar și pe alte proprietăți de stat și municipale. Aceste acțiuni nu au doar un scop politic, ci și unul economic, iar intenția lor de a destabiliza Bălțiul și a înlătura un primar ales democratic are la bază dorința de a controla resursele și bunurile publice ale orașului”, a punctat Usatîi. 

Leave a reply

Loading Next Post...
Urmărește-ne
Search
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...