
Republica Moldova înregistrează cea mai negativă rată a migrației dintre statele europene analizate de Eurostat, inclusiv țări membre ale UE și state din afara blocului comunitar. Indicatorul ajunge la -36,5 la 1.000 de locuitori, ceea ce arată un dezechilibru puternic între populația care pleacă și cea care vine sau revine în R. Moldova.
La nivelul indicatorului calculat de Eurostat, valoarea negativă înseamnă că modificarea populației asociată migrației este mult mai mare în sensul scăderii decât al creșterii. Adică, raportat la 1.000 de locuitori, R. Moldova pierde echivalentul a 36,5 persoane prin soldul migratoriu și ajustarea statistică.
O rată apropiată, de aproximativ -35 la 1.000 de locuitori, este înregistrată în regiunea Sofia din Bulgaria, aceasta fiind cea mai negativă valoare dintre regiunile Uniunii Europene menționate în analiză. Din afara UE, în nordul Albaniei, ratele variază între aproximativ -30 și -34 la 1.000 de locuitori.
Valori negative importante apar și în Georgia, unde rata ajunge la -19,2 la 1.000 de locuitori, precum și în estul Turciei, în regiunile populate de kurzi, unde indicatorul variază între -14 și -24. Rate comparabile sunt înregistrate și în vestul Macedoniei de Nord.
În România, tabloul este mult mai contrastant. Județul Ilfov înregistrează o rată de aproximativ +33 la 1.000 de locuitori, cea mai ridicată valoare din Uniunea Europeană. Asta înseamnă că, raportat la 1.000 de locuitori, populația a crescut cu echivalentul a 33 de persoane ca urmare a soldului migratoriu și ajustării statistice. Creșterea din Ilfov contrastează puternic cu situația din mai multe județe din Muntenia, Oltenia, Banat și estul țării, unde indicatorul rămâne negativ.
Diferența este vizibilă și în comparație cu marile centre urbane europene. Creșterea din Ilfov depășește ratele înregistrate în orașe precum Praga, cu aproximativ +14 la 1.000 de locuitori, Dublin, cu +11, Madrid, cu aproximativ +9, Roma, cu +3,6, sau Varșovia, cu aproximativ +11.
Biroul Național de Statistică arată că populația cu reședință obișnuită a R. Moldova a ajuns la 2,36 de milioane de persoane la 1 ianuarie 2026, în scădere cu aproximativ 22,9 mii, sau 1%, față de începutul anului precedent. BNS arată că diminuarea populației este influențată în mare parte de migrația internațională.
Eurostat precizează că analiza capitolului „Migrația netă plus ajustarea statistică” nu reprezintă, pur și simplu, diferența dintre numărul imigranților și cel al emigranților. Eurostat calculează acest indicator în cadrul bilanțului demografic ca diferență dintre modificarea totală a populației și schimbarea naturală, iar rezultatul poate include și modificări care nu pot fi atribuite direct nașterilor, deceselor, imigrației sau emigrației.