După o perioadă de instabilitate care a paralizat activitatea în Congresul SUA, republicanii l-au ales miercuri la conducerea Camerei Reprezentanţilor pe Mike Johnson, un susținător al fostului președinte Donald Trump.
Mike Johnson este al patrulea republican ales de partidul său, în ultimele 21 de zile, pentru a-l înlocui pe Kevin McCarthy, destuit printr-un vot istoric. El a reușit să obțină 220 de voturi, obținând suficient sprijin pentru a prelua funcția.
Johnson, în vârstă de 51 de ani, este un susținător fidel al lui Donald Trump și a făcut parte din echipa de apărare a acestuia în procesul de destituire. El neagă, de asemenea, că Joe Biden a câștigat în mod corect alegerile și a fost vârful de lance al eforturilor legale de anulare a votului din 2020. Totodată, Johnson este un homofob declarat, se opune dreptului la avort, precum și acordării de fonduri suplimentare pentru Ucraina, informează Associated Press.
Deși Trump a declarat miercuri că nu va susține pe nimeni în cursa pentru funcția de președinte al Congresului, el și-a anunțat sprijinul pentru Johnson într-o postare pe propria rețea de socializare, Truth Social.