
Militari ai Armatei Naționale au participat marți la parada militară organizată la Paris, pe Champs-Élysées, cu ocazia Zilei Naționale a Franței, una dintre cele mai importante ceremonii militare din Europa.
Republica Moldova a fost reprezentată de grupul port-drapel al Companiei Gărzii de Onoare. Formația a defilat alături de militari din alte 35 de state partenere, fiind condusă de maiorul Vitalie Josan, în timp ce tricolorul a fost purtat de sergentul Sergiu Ceburciu.
Potrivit Ministerului Apărării, participarea militarilor moldoveni la parada de la Paris contribuie la consolidarea relațiilor de cooperare dintre Armata Națională și armatele statelor partenere.
Ediția din acest an a paradei a avut un puternic mesaj de solidaritate cu Ucraina și de consolidare a apărării europene, desfășurându-se sub sloganul „Trezirea strategică a Europei”. Ceremonia a avut loc în prezența președintelui Franței, Emmanuel Macron, și a președintelui Ucrainei, Volodimir Zelenski.
Un moment simbolic al evenimentului a fost defilarea militarilor ucraineni alături de contingentele celor 35 de state membre ale „Coaliției Voluntarilor”, inițiativă lansată de Franța și Regatul Unit în februarie 2025 pentru sprijinirea unei păci durabile în Ucraina. La ceremonie au participat și delegații ale NATO și Uniunii Europene.
Potrivit Palatului Élysée, parada din acest an a stabilit un nou record de participare, reunind 6.686 de militari, față de 5.800 anul trecut. De asemenea, numărul aeronavelor și al tehnicii militare a fost majorat cu aproximativ 30%, pe fondul creșterii investițiilor Franței în domeniul apărării.
Parada a fost deschisă de formația de acrobație aeriană Patrouille de France și a inclus 98 de aeronave, 33 de elicoptere, 315 vehicule militare și 193 de cai. În cadrul ceremoniei au fost evidențiate și unitățile franceze dislocate în misiunile NATO de pe flancul estic, inclusiv cele desfășurate în România și Estonia.
Finalul manifestărilor a marcat aniversarea a 400 de ani de la înființarea Marinei Militare Franceze și a inclus o demonstrație militară care a ilustrat cooperarea dintre forțele terestre, navale și aeriene.