Acum 542 de ani, Cetatea Chilia cădea în mâinile otomanilor. Moldova pierdea un port important al țării

Acum 542 de ani, în 14 iulie 1484, s-a încheiat unul dintre cele mai importante asedii din istoria medievală a Moldovei. După opt zile de lupte, Cetatea Chilia a fost cucerită de armata otomană condusă de sultanul Baiazid al II-lea, iar Moldova a pierdut unul dintre cele mai importante porturi comerciale și un punct strategic esențial la Marea Neagră. Cetatea avea să rămână administrată direct de Imperiul Otoman pentru următoarele trei secole.

De două decenii, Cetatea Chilia de pe malul drept al Dunării se afla în stăpânire directă a Moldovei, după ce a fost asediată de două ori de Ștefan cel Mare, prima oară în 1462 și a doua oară în 1465. Ulterior, 14 ani mai târziu, domnitorul a decis să reconstruiască o fortăreață mai sigură pe malul stâng al fluviului. Pe la mijlocul secolului al XIV-lea, la Chilia este atestată o intensă activitate comercială. De aici se exportau spre capitala Imperiului bizantin mari cantități de grâu, miere, ceară, vin, sare, pește și alte produse. În plus, cetatea Chilia juca și un mare rol militar la Dunăre.

La sfârșitul secolului XIV, Mircea cel Bătrân extinde teritoriul Țării Românești până la Marea Neagră, Chilia intrând, astfel, în componența statului muntean. La scurt timp, în 1426, domnul Moldovei Alexandru cel Bun pune stăpânire pe cetate, profitând de situația grea în care se află domnul Țării Românești Dan al II-lea. Peste două decenii, în 1448, Petru al II-lea al Moldovei cedează cetatea Chilia lui Iancu de Hunedoara, care îl ajutase în lupta împotriva lui Roman al II-lea pentru recâștigarea domniei.

Campania militară a otomanilor a început în primăvara anului 1484, după ce Baiazid al II-lea și-a consolidat puterea și și-a propus să transforme Marea Neagră într-un „lac otoman”, revendicând fostele teritorii și zone de influență bizantine. La 30 aprilie, sultanul a proclamat „războiul sfânt”, iar la 22 mai a pornit din Adrianopol în fruntea unei armate impresionante, sprijinită de aproximativ 200 de nave încărcate cu artilerie, mașini de război și provizii.

La 26 iunie, armata otomană a ajuns la Dunărea de Jos, a traversat fluviul pe un pod de vase construit la Isaccea și s-a împărțit în două. O parte dintre trupe s-a îndreptat spre Chilia, în timp ce cealaltă a blocat accesul către Cetatea Albă. Campaniei i s-au alăturat și aliații sultanului: domnul Țării Românești, Vlad Călugărul, cu aproximativ 20.000 de oșteni, și hanul tătarilor crimeeni, Mengli Ghirai I, cu circa 50.000 de oameni.

În fața invaziei, Ștefan cel Mare a ordonat evacuarea populației din zonă spre interiorul țării, a întărit cetățile și și-a concentrat trupele în apropiere de Isaccea, în așteptarea atacului. Sultanul a ales însă să lovească direct Cetatea Chilia, apărată de pârcălabii Ivașco și Maxim și de o garnizoană de aproximativ 400 de oșteni.

Asediul a început la 5 iulie și s-a dovedit extrem de violent. Artileria otomană a bombardat neîncetat zidurile fortificației, iar apărătorii au rezistat mai multe zile, lansând inclusiv contraatacuri împotriva trupelor otomane. În cele din urmă, bombardamentele au distrus o parte din turnuri și din zidurile cetății.

La 14 iulie 1484, după opt zile de lupte, cetatea a căzut în mâinile otomanilor. Potrivit unor cronici ale vremii, garnizoana a fost copleșită, iar porțile au fost deschise fie din ordinul conducătorilor cetății, fie în urma unui act de trădare. Câteva săptămâni mai târziu, otomanii au cucerit și Cetatea Albă.

Pierderea celor două cetăți a reprezentat una dintre cele mai grele lovituri pentru Moldova lui Ștefan cel Mare. Chilia și Cetatea Albă au fost transformate în raiale otomane și au intrat sub administrația directă a Porții. Astfel, Moldova a rămas fără ieșirea sa strategică la Marea Neagră și fără unul dintre cele mai importante porturi comerciale, fapt care a afectat profund economia și sistemul defensiv al țării.

Importanța Chiliei era recunoscută chiar de sultanul Baiazid al II-lea, care o descria drept „cheia și poarta pentru toată Țara Moldovei, Ungaria și cele de la Dunăre”, subliniind valoarea strategică a cetății în controlul regiunii.