538 de ani de la zidirea Mănăstirii Voroneț, valoroasa ctitorie a lui Ștefan cel Mare și capodopera ortodoxiei românești

Acum 538 de ani, în 26 mai 1488, începea zidirea Mănăstirii Voroneț, una dintre cele mai valoroase ctitorii a voievodului Ștefan cel Mare, o capodoperă a ortodoxiei românești și un simbol al artei medievale. Mănăstirea este renumită pentru frescele sale exterioare și pentru celebrul „albastru de Voroneț”, o nuanță unică devenită emblematică.

Lăcașul face parte din patrimoniul mondial UNESCO, alături de alte biserici pictate din nordul Moldovei. Cea mai cunoscută frescă este „Judecata de Apoi”, aflată pe fațada vestică, apreciată pentru complexitatea compoziției și conservarea culorilor. Mănăstirea Voroneț este adesea numită și „Capela Sixtină a Estului”, datorită valorii sale artistice și spirituale excepționale.

Cronicile medievale susțin că, la porunca lui Ștefan cel Mare, în 1488, Mănăstirea Voroneț a fost ridicată în numai trei luni și trei săptămâni. Lăcașul a constituit nucleul celui mai important centru de spiritualitate, credință și cultură românească al Moldovei vreme de peste trei secole. După anexarea părții de nord a Moldovei de către Imperiul Habsburgic, Mănăstirea Voroneț este desființată în anul 1785, împreună cu alte 22 de mănăstiri. Odată cu Marea Unire din 1918, Biserica și Mănăstirea sunt declarate „monument istoric”, prin legea pentru conservarea și restaurarea patrimoniului din iulie 1919. În aprilie 1991, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât reînființarea Mănăstirii de la Voroneț, ca mănăstire de călugărițe.

Specialiști avizați apreciază că arhitectura sa este reprezentativă pentru stilul moldovenesc fiind o sinteză originală și specifică a unor caracteristici de sorginte bizantină cu elemente aparținând goticului târziu. 

Este cunoscut faptul că voievodul Ștefan cel Mare a construit și renovat multe biserici și mănăstiri, dar povestea sacră a Voronețului aduce, alături de marele domnitor, pe Cuviosul Părinte Daniil, unul din cei mai mari Sfinți pe care i-a născut pământul Moldovei, sihastru și duhovnic vestit, cel care la Putna, într-o mică chilie săpată în piatră și apoi, timp de 20 de ani la Voroneț, a creat o mișcare isihastă fără egal pentru timpul său. Legenda „originii” Sfintei Mănăstiri Voroneț unește pe vecie cele două mari personalități în destinul nostru național:

„Iară Ștefan-Vodă, mergând de la cetatea Neamțului în sus pre Moldova, au mărsu pe la Voroneț, unde trăia un părinte sihastru, pre nume Daniil. Și bătând Ștefan-Vodă în ușa sihastrului să-i descuie, au răspuns sihastrul să aștepte Ștefan-Vodă afară până ce și-a istovi ruga. Și după ce și-au istovit ruga, l-au chemat în chilie pre Ștefan-Vodă. Și s-au spovedit Ștefan-Vodă la dânsul. Și au întrebat Ștefan-Vodă pre sihastru ce va face, că nu poate să se mai bată cu turcii; închina-va țara la turci, au ba? Iar sihastrul a zis să nu o închine, că războiul este al lui, numa, după ce va izbândi, să facă o mănăstire acolo, în numele Sfântului Gheorghie, să fie hramul bisericii”, scria cronicarul Ion Neculce.

În secolul al XVI-lea, mai precis în 1547, un ucenic al lui Daniil Sihastru, Mitropolitul Grigorie Roșca, cărturar cu preocupări largi, a mărit biserica adăugându-i pe latura vestică un pridvor închis, după care a purces la împodobirea întregului lăcaș cu picturi pe fațade. Tot atunci a fost pictat şi interiorul pridvorului.

Frescele de pe pereții exteriori, realizate la numai un an de la moartea lui Petru Rareș, aparțin de drept epocii acestui domnitor, alături de cele de la Probota, Humor, Moldovița și Arbore. Ele dau în mare măsură strălucirea artistică și faima Voronețului, și fac ca Mitropolitul Grigorie Roșca să fie considerat al treilea ctitor al Sfintei Mănăstiri Voroneț – după Sfântul Ștefan cel Mare şi Sfântul Daniil Sihastrul. Autorul presupus al acestei adevărate capodopere a Renașterii în sud-estul Europei este pristavul Marcu.