
Avizul Consiliului pentru egalitate legat de redenumirea disciplinei școlare „Istoria Românilor”, pe motiv că ar fi discriminatorie, nu va mai fi atacat în instanță de Ministerul Educației. La o lună după ce a anunțat că va contesta în judecată actul, acum instituția susține că nu va mai face acest lucru, deoarece avizul a fost emis cu mai multe abateri.
„Ministerul Educației și Cercetării consideră că avizul Consiliului pentru egalitate a fost emis cu încălcarea normelor de drept, concluziile fiind formulate în baza unor date eronate. (…) Mai mult, MEC atrage atenția asupra faptului că Avizul a fost emis în urma unei plângeri individuale și, conform legii, în astfel de cazuri Consiliul ar trebui să emită decizii, nu avize. Spre deosebire de o decizie, un aviz nu poate fi contestat în instanță, ceea ce a limitat dreptul Ministerului de a răspunde prin mijloace legale”, se arată într-un comunicat al MEC.
În aceste condiții, Ministerul Educației solicită retragerea avizului emis de Consiliul pentru egalitate, considerând că acesta este nefondat și creează un precedent periculos în ceea ce privește autonomia educațională. De asemenea, referindu-se la subiectul invocat, MEC subliniază că denumirea actuală a disciplinei a fost stabilită cu implicarea experților din domeniu, pentru a reflecta echilibrul dintre rigoarea științifică și caracterul incluziv al educației.
„Nu există dovezi că această denumire afectează negativ elevii din alte etnii sau le limitează accesul la educație. Astfel, elevilor din etniile minoritare li se asigură posibilitatea de a-și cunoaște propria istorie în cadrul școlii, fiind completat trunchiul comun reprezentat de disciplina „Istoria Românilor și Universală”. Această abordare – curriculum comun incluziv, combinat cu studierea specifică a istoriei minorităților – reflectă respectarea recomandărilor internaționale”, a precizat instituția.
Amintim, în luna mai, Consiliul pentru prevenirea și eliminarea discriminării a trasnmis un aviz oficial Ministerului Educației prin care cere înlocuirea denumirii disciplinei „Istoria Românilor” cu o titulatură „neutră”, astfel încât niciun grup etnic să nu se simtă exclus.
Pentru a-și argumenta poziția, instituția face referire inclusiv la rezultatele preliminare ale Recensământului din 2024, dar și la ale celui din 2014.
„Din totalul populației care a declarat etnia, ca moldoveni s-au declarat 77,2%, români 7,9%, ucraineni 4,9%, găgăuzi 4,2%, ruși 3,2%, bulgari 1,6%, romi 0,4% și alte etnii 0,5%1. Astfel, analiza datelor statistice denotă că grupul majoritar etnic în Republica Moldova sunt moldovenii, fiind urmați de români, ucraineni, găgăuzi, ruși, bulgari, romi și alte etnii”, se spune în sesizare.