
Guvernul a aprobat crearea celor 34 de agenții teritoriale de educație, care, din 1 ianuarie 2027, vor prelua de la administrațiile raionale gestionarea școlilor primare, a gimnaziilor și liceelor. Excepție vor face instituțiile din municipiile Chișinău și Bălți, termenul fiind amânat până în 1 ianuarie 2028, pentru a permite ajustarea graduală a structurilor și evitarea perturbării activității instituțiilor în domeniul educației. În Găgăuzia, agenția teritorială urmează să fie creată de Adunarea Populară.
Noile structuri vor fi responsabile de administrarea rețelei școlare, managementul instituțiilor, resursele umane, calitatea educației, incluziunea, finanțarea, patrimoniul instituțiilor și transportarea elevilor. Astfel, școlile vor fi finanțate direct din bugetul de stat, în baza costului standard per elev, și nu prin intermediul bugetelor locale, cum se întâmplă în prezent. De asemenea, bugetele instituțiilor și rapoartele privind executarea acestora vor fi publicate online pentru a asigura o mai mare transparență.
„Pentru cele 34 de agenții aprobate astăzi de Guvern sunt prevăzute 825 de unități de personal, care permit transferul tuturor persoanelor din subdiviziunile reorganizate care îndeplinesc atribuții preluate de agenții”, se arată în comunicatul executivului.
Directorii ATE vor fi aleși prin concurs pentru mandate de cinci ani, de maximum două ori. Funcționarii actualelor direcții raionale și municipale de învățământ vor putea fi transferați în posturile vacante din cadrul noilor agenții.