
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat că este pregătit să accepte un acord de pace care să prevadă înghețarea conflictului pe actuala linie a frontului, chiar dacă o parte din teritoriul ucrainean ar rămâne sub ocupație rusă. Liderul de la Kiev consideră că oprirea imediată a ostilităților, urmată de negocieri și garanții de securitate, reprezintă o soluție realistă pentru încheierea războiului, relatează Suspilne, citând un interviu acordat postului american Fox News.
„Da. În acest moment trebuie să înghețăm situația și cred că aceasta este o modalitate reală de a pune capăt războiului. Putem să-i spunem încetare a focului sau oprirea uciderilor, așa cum a numit-o președintele Trump. Înghețare și oprire. Acesta este minimul de care avem nevoie astăzi din partea Rusiei”, a declarat liderul ucrainean, răspunzând la întrebarea dacă ar accepta un acord de pace care să prevadă înghețarea conflictului pe actuala linie a frontului, în condițiile în care Ucraina ar păstra controlul asupra a cel puțin 75% din teritoriul său.
Zelenski a subliniat însă că o eventuală încetare a focului trebuie să fie urmată de negocieri cu Statele Unite și partenerii europeni pentru obținerea unor garanții solide de securitate, care să împiedice Rusia să lanseze o nouă agresiune.
„Cel mai important este să avem pace, dar și securitate în condiții de pace. Să nu ne fie teamă că ocupația va reveni, că agresiunea și uciderile se vor repeta. De aceea avem nevoie de o încetare a focului, negocieri și garanții de securitate din partea Statelor Unite”, a explicat președintele ucrainean.
Totodată, Zelenski a atras atenția asupra necesității reconstrucției țării și a revenirii cetățenilor ucraineni refugiați în străinătate.
„Avem nevoie ca cei 9,5 milioane de oameni care și-au pierdut locuințele și se află acum peste hotare să se întoarcă în Ucraina, pentru a trăi și a-și reconstrui țara”, a declarat acesta.
Afirmațiile liderului de la Kiev vin în contextul intensificării negocierilor diplomatice pentru încheierea războiului. Miercuri, 21 octombrie, emisarul american Steve Witkoff s-a întâlnit cu președintele rus Vladimir Putin, la Sankt Petersburg, unde au fost discutate propunerile Washingtonului privind o posibilă încetare a focului.
Cu o zi înainte, Witkoff a purtat negocieri cu Volodimir Zelenski la Oslo, la discuții participând și reprezentanți ai statelor europene și ai NATO. Potrivit Kievului, emisarul american urma să prezinte părții ruse mai multe variante de garanții de securitate pentru Ucraina, elaborate în cadrul consultărilor cu partenerii occidentali.
După întrevederea cu Putin, Witkoff a declarat că există premise pentru o încetare a focului în Ucraina și a confirmat că a adus la Moscova documente care conțin propunerile americane pentru soluționarea conflictului.