Ministrul de Interne, Adrian Efros, îi ia apărarea șefului Poliției de Frontieră în cazul atacului de la aeroport din 30 lunie. Potrivit lui, „acțiunile sau inacțiunile lui Vasiloi nu au fost suficient de grave, pentru ca a acesta să fie demis din funcție. Declarația a fost făcută în cadrul emisiunii „Cutia Neagră” de la TV8.
„Eu am solicitat în anchete să fie proporțională pedeapsa cu vinovăția. În cadrul ambelor anchete s-a demonstrat vinovăția domnului Vasiloi până la mustrare aspră. Acum este procesul penal în care dumnealui este bănuit și merge cealaltă parte – procesuală și penală. Ceea ce a făcut sau nu a făcut domnul Vasiloi este relativ grav, dar nu suficient ca să fie demis. Până la șeful IGPF mai sunt și alți funcționari care au misiuni directe în a asigura securitatea și monitorizarea acelor procese care trebuiau să fie aplicate în cadrul punctului de trecere a frontierei”, a declarat Adrian Efros.
Amintim că șeful Poliției de Frontieră, Rosian Vasiloi, a acționat in judecată Ministerul de Interne, în cadrul căruia activează. Motivul ar fi dosarul penal intentat pe numele său, ca urmare a atacului de la Aeroport, din luna iunie, în urma căruia doi cetățeni au fost împușcați mortal.
Potrivit cererii de chemare în judecată, Vasiloi nu este de-acord cu acuzațiile care îi sunt aduse din partea comisiei de anchetă a MAI, care i-au aplicat o mustrare aspră în acest caz, fiind învinuit de neglijență în serviciu. Ulterior, Procuratura Generală a anunțat că pe numele șefului Poliției de Frontieră a fost intentat un dosar penal.
Ca urmare, Vasiloi a anunțat că pleacă în concediu neplătit, pentru o lună de zile, pentru a nu fi bănuit că ar încerca să pericliteze mersul anchetei. La începutul acestei luni, ministrul de Interne a prezentat raportul comisiei de anchetă în cazul atacului de la aeroport. Adrian Efros a anunțat atunci că șeful IGPF a fost sancționat disciplinar cu mustrare aspră care va fi valabilă timp de nouă luni. Asta deși i s-a cerut public de nenumărate ori demisia. În schimb, Igor Teofilov, secretar de stat la MAI, a plecat din funcție la două zile de la prezentarea concluziilor raportului, după ce comisia a constatat mai multe încălcări și lipsuri de implementare a politicilor în domeniul pe care acesta îl conduce și a solicitat Guvernului demisia acestuia.
În 30 iunie, un individ din Tadjikistan, care a primit refuz de intrare în Republica Moldova, a împușcat mortal doi angajați ai structurilor de forță: un polițist de frontieră și un angajat din securitatea aeroportuară. Agresorul a murit și el peste câteva zile la spital.
La scurt timp după atacul armat, Ana Revenco, ministra de Interne a demisionat, deși mai mulți politicieni, inclusiv conducerea PSDE și CUB, dar și persoane din societatea civilă, au cerut și insistă în continuare pe demisia actualului șef al Poliției de Frontieră, Rosian Vasiloi, pe care îl consideră principalul vinovat de modul în care s-a acționat atunci.