
Ministrul Muncii și Protecției Sociale, Alexei Buzu, contrazice statistica oficială privind rata sărăciei din R. Moldova, care, recent, a arătat că rata sărăciei absolute a urcat de la 32,8% în 2021 la 42,9% în 2024. Potrivit lui Buzu, statisticienii moldoveni nu ar fi luat în calcul, atunci când au calculat rata sărăciei, compensațiile tarifelor mari din acest sezon la gaz și energie electrică.
„La cifrele la care vă referiți, este un aspect mai tehnic, care trebuie să fie menționat. BNS stabilește o rată a sărăciei, după care calculează cheltuilele gospodăriilor și le raportează la această rată a sărăciei. Și ceea ce s-a întâmplat în ultimii ani, în special pe mandatul actualului Guvern, spre exemplu, noi am oferit compensații în factură. Aceste compensații nu se regăsesc la cheltuielile gospodăriilor, ele au diminuat cheltuielile, respectiv ele nu se văd la rata sărăciei. Noi am compensat medicamente, am lărgit accesul la servicii, asta a diminuat din anumite cheltuieli ale gospodăriilor și, pentru că cheltuielile s-au diminuat, paradoxal, rata sărăciei, așa cum o calculează BNS, a crescut”, a declarat Buzu în cadrul unei emisiuni la Exclusiv TV.
Datele Biroului Național de Statistică arată că populația Republicii Moldova a sărăcit constant, în ultimii patru ani, iar lipsurile afectează grav mai mult de jumătate din populație. Astfel, în anul 2024, rata sărăciei absolute a ajuns la 33,6%. Mai mult decât atât, 15,4% din cetățeni trăiesc în sărăcie extremă.
Cea mai grav afectată este populația rurală, unde rata sărăciei absolute a urcat de la 32,8% în 2021 la 42,9% în 2024. Practic, aproape fiecare al doilea locuitor de la sate trăiește sub pragul minim de bunăstare. În mediul urban, nivelul a crescut de la 11,9% la 21,6%, dublându-se în doar trei ani.
Mai grav, rata sărăciei extreme – care indică lipsa accesului la cele mai elementare nevoi (alimentare, locuință, îmbrăcăminte) – a atins niveluri critice. În zonele rurale, aceasta a crescut de la 12,7% în 2021 la 20,5% în 2024. În mediul urban, nivelul s-a dublat, ajungând la 8,9%.