
Consiliul Superior al Procurorilor (CSP) va desemna miercuri, 28 mai, un procuror general interimar, într-o ședință programată pentru ora 15:00.
Procurorul General interimar va fi numit din rândul procurorilor. Candidații trebuie să dețină cetățenia Republicii Moldova, să cunoască limba română, să nu aibă măsuri de ocrotire judiciară, să prezinte diplomă de studii superioare și master în drept, dar și să dispună de o experiență de zece ani de activitate în domeniul dreptului. O altă condiție este reputația ireproșabilă.
„Toți procurorii din sistem care consideră că sunt capabili să-și asume acest mandat provizoriu sunt îndemnați să depună la CSP cererea, scrisoarea de motivare și CV-ul”, se arată într-un anunț al CSP.
Amintim că fostul procuror general Ion Munteanu a depus jurământul în calitate de judecător la Curtea Supremă de Justiție.
Ion Munteanu a fost selectat de Consiliul Superior al Magistraturii pentru a ocupa funcția de judecător la CSJ, în urma deciziei din 15 mai, luată în cadrul unei ședințe în cadrul căreia au fost evaluați cinci candidați.
Munteanu a obținut cel mai mare punctaj – 76,5, urmat de Leonid Chirtoacă, care a acumulat 76 puncte. Ceilalți trei candidați: Ludmila Bolocan, Aliona Ciocanu și Ruslan Berzoi – nu au întrunit punctajul necesar pentru promovarea concursului, potrivit unui comunicat al CSM.
Amintim că Ion Munteanu a fost numit în funcția de procuror general în în iunie 2024. Anterior, acesta a ocupat funcția de procuror general interimar, după ce lui Dumitru Robu îi expirase mandatul.