
Arhiepiscopul Marchel de Bălți și Fălești din cadrul Mitropoliei Moldovei (subordonată Patriarhiei Ruse) s-a bucurat de o atenție specială, de ziua sa de naștere, în care a împlinit 65 de ani. Ierarhul, un aprig prigonitor al Mitropoliei Basarabiei, a fost distins cu Ordinul „Sfântul Ierarh Serafim Ciceagov” de gradul II.
Distincția i-a fost acordată de către mitropolitul Vladimir Cantarean, în cadrul lucrărilor Sinodului Mitropolitan, desfășurat la Chișinău, potrivit unui comunicat emis de mitropolie. Ordinul i-a fost conferit „în semn de recunoștință a activității sale pastorale și administrative în slujba Bisericii Ortodoxe din Moldova”.
De asemenea, mitropolitul Vladimir i-a transmis „urări de sănătate, împliniri frumoase și binecuvântare de la Dumnezeu pentru a continua lucrarea duhovnicească și pastorală în sprijinul credincioșilor”.
De cealaltă parte, arhiepiscopul Marchel i-a mulțumit mitropolitului pentru onoarea primită, „exprimându-și recunoștința și angajamentul de a-și continua misiunea cu aceeași dăruire și responsabilitate pentru binele Bisericii și al credincioșilor”, se mai spune în comunicat.
Arhiepiscopul Marchel de Bălți și Fălești este unul dintre cei mai controversați ierarhi a bisericii ortodoxe ruse din Republica Moldova și un dușman pe față al Bisericii Ortodoxe Române pe care o acuză de expansiune în spațiul canonic dintre Prut și Nistru, pe care îl consideră ca fiind rusesc.
Acesta și-a exprimat, în repetate rânduri, admirația pentru dictatorul sovietic Iosif Stalin, cel care a ocupat Basarabia, aducând moarte, foamete și deportări, și care distrus biserici și a omorât o mulțime de preoți și credincioși.