Moldoveanca arestată, acum trei luni, în Italia pentru uciderea bătrânei pe care o îngrijea a fost eliberată. Versiunea omorului este exclusă

Femeia originară din R. Moldova care, la sfârșitul lunii ianuarie, a fost arestată în Italia pentru omorul bătrânei, în vârstă de 83 de ani, pe care o îngrijea a fost eliberată din penitenciar. Decizia a fost luată de instanță în urma mai multor expertize din cadrul anchetei prin care a fost exclusă versiunea unui omor.

Presa locală scrie că Maria Betco, în vârstă de 65 de ani, se afla în detenție din 29 ianuarie, fiind anchetată inițial pentru omor, cu circumstanță agravantă, în legătură cu moartea Mariei Bigonzi, femeia de 83 de ani pe care o îngrijea, transmite rotalianul.com.

Decizia de eliberare a conaționalei, fără aplicarea altei măsuri preventive, a venit după două expertize considerate esențiale în dosar. În primul rând, nu a fost găsit niciun obiect cu care se spunea inițial că îngrijitoarea ar fi lovit-o pe bătrână, iar autopsia a arătat că decesul vârstnicei, survenit la aproape o lună de la incident, s-a produs din cauza altor patologii și nu a unei lovituri.

De asemenea, o expertiză a Secției de Investigații Științifice a carabinierilor a concluzionat că dinamica exactă a celor petrecute în locuința din comuna Pergola, regiunea Marche, nu a putut fi reconstituită cu certitudine.

„În această etapă, ipoteza omorului a fost înlăturată, iar Maria Betco este cercetată acum pentru loviri sau vătămări cauzatoare de moarte”, precizează presa locală.

Amintim că procesul a pornit în 26 ianuarie, când fiica victimei a găsit-o pe bătrâna Maria Bigonzi căzută într-o baltă de sânge, cu o fractură gravă la cap, în apartamentul său din Pergola.

Singura altă persoană aflată acolo era îngrijitoarea, care a spus că a coborât pentru scurt timp bara patului ca să-i dea micul dejun, apoi a mers în bucătărie, unde a auzit un zgomot puternic și a găsit-o pe femeie pe podea.

La trei zile, îngrijitoarea moldoveancă a fost arestată fiind suspectată că ar fi lovit-o pe pensionară cu un obiect dur în cap provocându-i traumatism cranian sever, iar episodul a fost investigat inițial ca posibilă agresiune urmată de înscenarea unei căzături. 

Loading Next Post...
Urmărește-ne
Search
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...