
Cetățenii R. Moldova sesizează Curtea Europeană pentru Drepturile Omului de trei ori mai mult decât media europeană. Anul trecut, CEDO a înregistrat 363 de cereri îndreptate împotriva R. Moldova, cu 44 la sută mai puține decât în 2023.
La acest capitol, R. Moldova se află pe locul al 11-lea din cele 46 de țări membre ale Consiliului Europei, pe primele trei poziții fiind Turcia, Rusia și Ucraina. Potrivit Centrului de Resurse Juridice, în prezent, CEDO are în examinare 1144 de cereri contra R. Moldova. Potrivit experților centrului, numărul rămâne destul de mare, iar în 95 la sută dintre aceste cereri sunt șanse pentru pronunțarea unei decizii.
În total, din 1997 și până în prezent, CEDO a înregistrat 17 700 de cereri împotriva R. Moldova. Până acum, Curtea a pronunțat 616 de hotărâri în cauzele cetățenilor moldoveni. În 2024, au fost 17 decizii emise contra R. Moldova. În toate acesta hotărâri, diferite instituții ale statului au fost acuzate și obligate să plătească despăgubiri pentru aplicarea torturii, pentru încălcarea dreptului la un proces echitabil și pentru admiterea discriminării.
La nivel european, în 2024, CEDO a examinat peste 36 800 de cereri, dintre care 71 la sută au declarate inadmisibile sau scoase de pe rol. La sfârșitul anului trecut, peste 60 300 de cereri erau în așteptarea unei soluționări. În total, anul trecut, CEDO a pronunțat peste 1100 de hotărâri, cele mai multe, 27 la sută, împotriva Federației Ruse, urmată de Ucraina și Turcia.