
Muntenegru va elimina, începând cu 1 noiembrie 2026, regimul fără vize pentru cetățenii Rusiei și Belarusului, după ce și-a aliniat complet politica de vize la cea a Uniunii Europene, a anunțat Ministerul Afacerilor Externe de la Podgorița.
Guvernul muntenegrean a adoptat pe 23 iulie actul normativ care modifică regulile de intrare în țară, iar documentul a fost publicat luni pe site-ul oficial al Executivului. Potrivit autorităților, decizia a fost aprobată prin acordul scris al majorității membrilor Guvernului, fără organizarea unei ședințe separate.
Noile reguli prevăd că, pe lângă cetățenii Rusiei și Belarusului, și cei ai Chinei, Arabiei Saudite și Turciei vor avea nevoie de viză pentru a intra în Muntenegru.
Până acum, cetățenii ruși și belaruși puteau intra în Muntenegru fără viză și puteau rămâne în țară timp de până la 30 de zile, în baza acordurilor bilaterale privind călătoriile reciproce.
Ministerul de Externe al Muntenegrului a descris măsura drept o dovadă a „angajamentului față de integrarea europeană”, precizând că autoritățile vor depune eforturi pentru ca procedura de obținere a vizelor să rămână cât mai simplă și accesibilă.
Totodată, Podgorița intenționează să introducă în viitor un sistem de vize electronice, însă nu a precizat un termen pentru implementarea acestuia. Până atunci, cererile de viză vor putea fi depuse prin centrele VFS Global.
Decizia vine în contextul accelerării procesului de aderare a Muntenegrului la Uniunea Europeană. Țara este considerată cea mai avansată dintre statele candidate și este văzută drept principalul favorit pentru a deveni al 28-lea stat membru al UE, după încheierea negocierilor de aderare.
La 15 iulie, Muntenegru a făcut un nou pas în procesul de integrare europeană, după ce a închis ultimele trei clustere de negociere cu Uniunea Europeană, finalizând astfel negocierile tehnice pe toate cele 33 de capitole deschise. Autoritățile de la Podgorița urmăresc acum îndeplinirea condițiilor finale pentru aderarea deplină la blocul comunitar.