
Miniștrii de externe ai NATO se vor reuni la Bruxelles în aceste zile, 28-29 noiembrie, o reuniune care, conform speranțelor unora din blocul de apărare occidental, va marca aderarea Suediei. Totodată, reuniunea, prima în acest format după summitul de la Vilnius, are o importanţă şi o încărcătură politică sporită, reprezentând un moment de etapă în pregătirea Summitului NATO de la Washington din 2024.
„Miza reuniunii constă în evaluarea progresului implementării deciziilor de la Summitul de la Vilnius din 2023 și identificarea pașilor de urmat pentru un pachet decizional substanțial al Summitului de la Washington. Astfel, va fi transmis un mesaj solid privind solidaritatea aliată și eficacitatea NATO în promovarea securității și stabilității”, informează diplomația de la București într-un comunicat.
Reuniunea ministerială se va încheia cu o reuniune a Consiliului NATO-Ucraina (NUC), prima ședință la nivel ministerial de externe, de la lansarea formatului. Discuțiile vor aborda temele centrale pe agenda partenerială, cu accent pe reformele interne, continuarea sprijinului pentru Kiev și perspectivele euroatlantice ale Ucrainei, inclusiv prin prisma reflectării acestor aspirații cu prilejul Summitului de la Washington.
„Șefa diplomației române va reitera sprijinul României pentru politica NATO a “ușilor deschise”, inclusiv pentru aspirațiile euroatlantice ale Ucrainei, și pentru politica NATO de parteneriate, cu încurajarea continuării angajării sporite a partenerilor cei mai vulnerabili (Republica Moldova)”, se mai arată în comunicat.