VIDEO | Detalii despre tragedia de la Căușeni. Sora bărbatului care a murit în mașină a sunat la 112 și i s-a spus că trimit încolo salvatori

Sora bărbatului care a decedat, noaptea trecută, împreună cu concubina sa, într-o mașină blocată în nămeți în apropierea localității Coșcalia din raionul Căușeni, spune că a sunat la 112 încă de ieri seara pentru a le semnala că fratele său are nevoie de ajutor. Declarația a fost făcută într-un interviu acordat pentru Publika TV.

„La jumătate la 12 m-a sunat și mi-a spus: Axenia, m-am pornit, dar mai bine nu ne porneam, că ne-am blocat la „televîșca” de la Florica, cum ieși din Florica. Am mai sunat încă o dată și mi-a spus că nu poate vorbi că se descarcă telefonul. Am sunat la Florica, la concubinul nepoatei ei. El mi-a spus că s-a pornit cu calul să-i ducă niște haine, că ei s-au îmbrăcat subțire. Le era frig, că nu erau în haine de iarnă. El s-a dus și le-a dat haine și i-a chemat la el la Florica să se odihnească. Mai în scurt, nepotul s-a dus cu calul și le-a dat haine să se îmbrace. Și ei s-au pornit la fiică-sa la Florica, dar i s-a făcut rău concubinei lui, așa că s-au întors înapoi, la mașină. Eu după asta, la 8:20, am sunat la 112 și le-am spus situația. Ei au spus că trimit încolo salvatorii. Dar eu am înțeles că nu a fost niciun salvator” a declarat femeia.

Contactat de Deschide.MD, ofițerul de presă al IGSU, Liliana Pușcașu, a declarat că pe tronsonul vizat au fost recepționate mai multe apeluri pe parcursul serii de ieri și că ancheta va stabili toate circumstanțele acestei tragedii.

„Pe tronsonul respectiv s-a lucrat pe parcursul nopții, dar informația cu privire la acest caz a fost primită azi dimineață, la ora 08:03, respectiv salvatorii s-au deplasat la fața locului și au găsit cele două persoane. Mai multe apeluri au fost recepționate pe acel tronson și salvatorii au lucrat în ritm alert. Nu pot să vă spun despre acest caz concret, ancheta va stabili toate circumstanțele” a declarat Liliana Pușcașu

Amintim că două persoane au fost găsite fără suflare în această dimineață într-o mașină blocată în nămeți. Oamenii legii stabilesc toate circumstanțele în care s-a produs tragedia.

Sursa: Deschide.md

Distribuie acest articol

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Urmărește ZIUA și pe...

Știrile ZIUA pe Telegram