
Dosarul drumului Leova-Bumbăta, care fi fost construit la preț exagerat și cu decizii neconforme, bate pasul pe loc și continuă să fie la faza de urmărire penală. Despre tergiversarea anchetei a vorbit șefa Procuraturii Anticorupție, Veronica Dragalin, care susține că instituția este în așteptarea raportului Centrului Național de Expertize Judiciare de pe lângă Ministerul Justiției.
„Recent am primit o notificare de la Centrul Național de Expertize Judiciare, care ne-a informat că cel mai devreme când o să poată ei să facă o expertiză e anul 2028. Nu putem bloca un dosar până în 2028. Trebuie să căutăm soluții alternative, să găsim poate experți din România sau din alte țări, și nu de la CNEJ”, a declarat Dragalin, citată de IPN.
Șefa PA este însă contrazisă de Centrul Național de Expertize Juridice, care a precizat că o expertiză în dosarul dosarul drumului Leova-Bumbăta va fi finalizată în 2-3 luni, după soluționarea aspectelor procesuale legate de desemnarea expertului străin.
„Expertiza este deja în lucru, din octombrie 2024. Debutul lucrărilor a fost amânat din cauza unor cereri de recuzare a experților judiciari”, se arată într-o postare a CNEJ.
Instituția informează că, în urma demersurilor efectuate, a fost identificat și un specialist din Ucraina, iar responsabilii de caz din cadrul Procuraturii Anticorupție au fost informați despre acest aspect.
Proiectul podului Leova-Bumbăta a stârnit critici din cauza costurilor mari. Inițial, valoarea proiectului a fost estimată la 250 de milioane de lei. Ulterior, costurile au crescut cu 30 de milioane de lei.