
Mediul de afaceri estimează noi majorări de prețuri în următoarele luni, cele mai accentuate fiind așteptate în sectorul construcțiilor. Totodată, companiile anticipează o ușoară creștere a veniturilor din vânzări, în timp ce activitatea economică și numărul angajaților ar urma să rămână, în mare parte, stabile, scrie newsalert.md.
Prețurile produselor și serviciilor ar putea crește, în medie, cu 9% în trimestrul III al acestui an, potrivit estimărilor managerilor de întreprinderi, relevă o anchetă realizată de Biroul Național de Statistică (BNS).
Cele mai mari scumpiri sunt prognozate în sectorul construcțiilor, unde managerii estimează o creștere de 21% a tarifelor pentru lucrările executate.
Cele mai optimiste prognoze privind evoluția activității economice vin din industria prelucrătoare. Companiile din domeniu estimează o majorare a producției și activității cu 16%, o creștere a veniturilor din vânzări cu 15% și o scumpire a produselor industriale cu 10%. Numărul angajaților ar urma să rămână aproape neschimbat.
În comerțul cu amănuntul și servicii, managerii se așteaptă la o evoluție relativ stabilă. Veniturile din vânzări ar putea crește cu aproximativ 4%, iar prețurile cu 7%. În același timp, companiile din aceste sectoare anticipează o reducere moderată a numărului de salariați.
În funcție de dimensiunea întreprinderilor, cele mai optimiste perspective sunt raportate de companiile mari, cu cel puțin 250 de angajați. Acestea estimează o creștere a activității economice cu 14%, a veniturilor din vânzări cu 17% și a numărului de angajați cu 8%.
Datele BNS mai arată că, în trimestrul II, 54% dintre întreprinderile participante s-au confruntat cu dificultăți care le-au afectat activitatea. Cea mai frecventă problemă invocată a fost lipsa cererii pe piață, menționată de 33,9% dintre companii.