Noi tensiuni între Priștina şi Belgrad. 4 morți după un asalt la o mănăstire ortodoxă sârbă din Kosovo

Un grup de 30 de bărbați înarmați au deschis focul în fața unor ofițeri de poliție într-un sat din nordul Kosovo, duminică, după care s-au baricadat într-o mănăstire ortodoxă sârbă. Este vorba de primul astfel de incident violent regional care are loc din luna mai și până acum.

Poliţia kosovară a declarat că un agent şi trei dintre cei aproximativ 30 de atacatori au murit în schimburile de focuri din jurul satului Banjska. Călugării şi pelerinii au stat închişi în lăcaşul de cult al mănăstirii ortodoxe sârbe, în timp ce asediul a durat ore întregi.

Premierul kosovar Albin Kurti a acuzat Serbia că susține grupul armat, scrie BBC. La rândul său, președintele sârb, Aleksandar Vucic, a declarat că oficialii kosovari poartă responsabilitatea finală pentru aceste decese. Vucic a reiterat că nicio presiune nu va forța țara să recunoască independența autoproclamatei republici.

„Mesajul meu pentru cei care cred că pot exercita presiune și să oblige Serbia să recunoască independența Kosovo este clar și hotărât. Nu numai eu, ci întregul popor sârb își întărește convingerea și afirm cu tărie: independența Kosovo nu va fi niciodată recunoscută de noi. Indiferent de ce acțiuni ați lua, nu vom ceda în fața acestei cereri. Serbia va rămâne fermă în refuzul de a recunoaște Kosovo independent, o entitate care, în ochii noștri, s-a conturat prin bombardarea Serbiei cu o avalanșă de minciuni”, a declarat în urma incidentului de duminică.

Serbia consideră încă oficial Kosovo ca făcând parte din teritoriul său, dar neagă sugestiile că ar provoca conflicte în interiorul graniţelor vecinului său. Belgradul acuză Priștina că încalcă drepturile minorităţii sârbe.

Leave a reply

Loading Next Post...
Urmărește-ne
Search
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...