
„Lista Studenților”, mișcarea politică apărută în urma protestelor studențești din Serbia, a câștigat alegerile parlamentare anticipate desfășurate duminică, 25 octombrie. Fostul președinte Aleksandar Vucic, liderul Partidului Progresist Sârb (SNS), și-a recunoscut înfrângerea, anunțând că formațiunea susținută de studenți va obține majoritatea mandatelor în Parlament.
Potrivit datelor Comisiei Electorale Republicane din Serbia, „Lista Studenților”, noua forță politică de opoziție, a obținut 50,84% din voturi, în timp ce lista fostului președinte Aleksandar Vucic a acumulat 40,41% din sufragii.
La scrutin au participat 18 partide și liste electorale, însă 15 dintre acestea au obținut mai puțin de 1% din voturi. Prezența la urne a fost una dintre cele mai ridicate înregistrate în Serbia, atingând 68,39%.
Rezultatul marchează o schimbare politică majoră după mai bine de un deceniu în care Vucic și partidul său au dominat politica sârbă, relatează Reuters.
Într-o declarație făcută duminică seară, după închiderea secțiilor de votare, Aleksandar Vucic a admis că partidul său a pierdut alegerile, deși rezultatele oficiale definitive nu fuseseră încă anunțate.
„Nu avem încă rezultatele finale, dar, pe baza unui eșantion reprezentativ, este clar că am pierdut aceste alegeri. Lista Studenților a câștigat și va avea între 135 și 140 de mandate, în timp ce noi vom avea aproximativ 105”, a declarat Vucic.
Potrivit estimărilor prezentate de acesta, „Lista Studenților” a obținut aproximativ 2,2 milioane de voturi, față de 1,72 milioane pentru formațiunea sa. În Parlamentul Serbiei sunt 250 de mandate, iar pentru obținerea majorității absolute sunt necesare 126. Astfel, rezultatul estimat i-ar permite mișcării studențești să formeze un guvern fără sprijinul altor partide.
Vucic a mai declarat că Alianța Maghiarilor din Voivodina ar urma să obțină trei mandate, reprezentanții minorității albaneze unul, iar Partidul Acțiunii Democratice (SDA) ar putea câștiga, de asemenea, un loc în Parlament.
Rezultatele rămân preliminare, însă victoria opoziției studențești a fost recunoscută inclusiv de principalul său adversar politic.
În urma anunțului, mii de susținători ai mișcării au ieșit pe străzile din Belgrad și din alte orașe pentru a sărbători victoria.
„Serbia a câștigat, așa cum am promis. Nu vom mai avea niciodată un tiran în această țară”, a declarat Ilija Srdanovic, reprezentantul Listei studenților, în fața sârbilor care fluturau baloane colorate.
„Lista Studenților” își are originile în protestele izbucnite după prăbușirea acoperișului de la intrarea în gara din Novi Sad, în noiembrie 2024, tragedie soldată cu 16 morți. Manifestațiile au evoluat într-o amplă mișcare de contestare a autorităților, participanții denunțând corupția, lipsa de responsabilitate a instituțiilor, situația presei și concentrarea puterii politice.
După aproape doi ani de proteste, mișcarea a reușit să transforme mobilizarea stradală într-o forță electorală, atrăgând sprijin nu doar din partea tinerilor, ci și a altor categorii de alegători nemulțumiți de guvernare.