Numărul stațiilor publice de încărcare a mașinilor electrice va crește de peste două ori, până în 2030

Numărul stațiilor publice de încărcare a mașinilor electrice din R. Moldova urmează să crească de la aproximativ 250 la cel puțin 600 până în anul 2030. Extinderea rețelei este prevăzută în Programul Național de Mobilitate Electrică 2030, aprobat de Guvern, care urmărește să faciliteze utilizarea transportului electric și să reducă poluarea și dependența de combustibilii importați.

Potrivit programului, cel puțin 30% dintre noile puncte de încărcare vor fi instalate în afara Capitalei, pentru a asigura accesul la infrastructură și în alte regiuni ale țării. Stațiile urmează să fie amplasate atât în orașe și localități rurale, cât și de-a lungul principalelor drumuri naționale și în apropierea punctelor de trecere a frontierei.

Autoritățile își propun să dezvolte inclusiv infrastructura de încărcare rapidă și ultrarapidă, astfel încât șoferii să poată parcurge distanțe mai mari fără dificultăți legate de alimentarea automobilelor.

Programul prevede și reguli mai clare pentru instalarea și funcționarea stațiilor. Tarifele urmează să fie afișate transparent, iar utilizatorii vor putea efectua plăți fără a fi obligați să dețină un abonament. Totodată, va fi dezvoltat un sistem național de evidență și monitorizare a infrastructurii, care va oferi informații despre stațiile disponibile.

Un alt obiectiv al programului este creșterea ponderii automobilelor electrice și hibride plug-in la cel puțin 15% din parcul auto național până în 2030. Autoritățile estimează, de asemenea, o reducere cu cel puțin 15% a emisiilor de dioxid de carbon provenite din transportul rutier, comparativ cu nivelul din 2025.

Planul mai prevede atragerea investițiilor în infrastructura de încărcare și în tehnologiile verzi, dezvoltarea serviciilor de întreținere a vehiculelor electrice și pregătirea specialiștilor în domeniu.

Loading Next Post...
Urmărește-ne
Search
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...