O clinică privată din Chișinău efectua transplanturi fără autorizație. Fondatorul și administratorul instituției, cercetați penal

O clinică privată din Capitală, care efectua transplanturi și fertilizări in vitro fără autorizație, este vizată într-un dosar penal. Procurorii pentru cauze speciale au organizat percheziții la instituție și în locuințele fondatorului și administratorul clinicii, care acum sunt cercetați penal în calitate de bănuiți.

Dosarul penal a fost pornit de PCCOCS în 2024, iar în urma descinderilor au fost ridicate mai multe obiecte și informații importante cauzei penale, precum și sume de bani.

Activitatea clinicii a intrat în vizorul presei, după ce s-a aflat că aceasta efectuează transplanturi de diferite tipuri, inclusiv fertilizări in vitro, fără autorizație eliberate prin intermediul Agenției de Transplant.

De asemenea, potrivit telegraph.md, clinica privată activează într-o clădire care a fost inițial un restaurant și nu este prevăzută pentru desfășurarea activităților medicale, ceea ce adaugă o dimensiune suplimentară controverselor legate de legalitatea funcționării acesteia.

Începând din 1 ianuarie 2023, instituțiile medicale care oferă servicii de fertilizare in vitro sunt obligate să obțină o autorizație specială emisă de Ministerul Sănătății, la propunerea Agenției de Transplant. Cu toate acestea, clinica privată, fondată în 2023, nu deține această autorizație, conform informațiilor furnizate de Agenția de Transplant.

Potrivit presei, clinica privată a semnat contracte cu instituții publice, inclusiv cu Compania Națională de Asigurări în Medicină, în valoare de aproximativ 1,58 milioane de lei, pentru furnizarea de servicii FIV, deși nu dispune de autorizațiile necesare.

0 Votes: 0 Upvotes, 0 Downvotes (0 Points)

Leave a reply

PARTENERIAT

Susține proiectul ZIUA
Loading Next Post...
Follow
Cele mai citite
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...