O companie care administrează o parte din autogările din R. Moldova acuză Agenția Proprietăți Publice de „atac raider”

O companie care gestionează o parte din gările auto din R. Moldova acuză Agenția Proprietății Publice (APP) de încercarea de a prelua forțat autogările și stațiile auto din gestiunea companiei. Într-un comunicat de presă, transmis astăzi, 19 august, compania SRL „Gările Auto Moderne” susține că este ținta unui „atac raider și a unui abuz” din partea autorităților. 

Potrivit comunicatului, compania își „exprimă dezacordul și profunda îngrijorare” față de acțiunile întreprinse de Agenția Proprietății Publice, prin ordinul directorului general Roman Cojuhari.

„APP a emis, în 17.5.2022, notificarea nr. 09-05-3132, prin care a declarat rezoluțiunea contractului nr. 3/09 din 17.12.2018, începând cu data de 20.08.2022, sub pretextul artificial privind neexecutarea obligației de prezentare a garanției de bună execuție, eliberată de o bancă comercială sau o companie de asigurare pentru anul investițional trei, cu perioada de valabilitate de 2 ani de zile. Deși Judecătoria Chișinău, sediul Centru, a stabilit, prin încheierea din 23.10.2023, că cererea de suspendare a executării notificării a fost respinsă, în motivarea încheierii se menționează că, „în condițiile clauzei contractuale inserate la pct. 20.1 din contractul nr. 3/09 din 17.12.2018, instanța de judecata‌ dispune de COMPETENȚA EXCLUSIVA‌ la constatarea nerespectării obligațiilor de către partenerul privat. Argumente analogice sunt menționate și în încheierea Judecătoriei Chișinău, sediul Centru”, se arată în comunicatul companiei „Gările Auto Moderne”. 

În data de 18 august 2024, prin intermediul poștei electronice a Judecătoriei Chișinău, sediul Râșcani, SRL „Gările Auto Moderne” a depus o cerere de completare a motivelor și temeiurilor acțiunii de contencios administrativ, care are ca obiect anularea notificării din 17 mai 2022 privind rezoluțiunea anticipată a contractului din 17 decembrie 2018. 

„În aceeași cerere, partenerul privat a solicitat suspendarea executării actului administrativ individual defavorabil – notificarea nr. 09-05-3132 din 17.5.2022. Prin urmare, conform art. 171 (4) Cod administrativ, executarea actului administrativ este suspendată de drept și Agenția Proprietății Publice sau orice altă autoritate, cu excepția instanței de judecată, nu este în drept să întreprindă acțiuni abuzive în raport cu obiectul contractului de parteneriat public-privat. Ținând cont de faptul că SRL „Gările Auto Moderne” a inițiat proceduri legale împotriva acestor notificări neîntemeiate ale APP, le solicităm autorităților să se abțină de la orice acțiuni abuzive până la soluționarea litigiului în instanța de judecată. Avertizăm că orice continuare a acestor măsuri nelegitime va atrage răspunderea juridică a celor implicați, inclusiv pe cale penală și civilă”, se mai arată în comunicat.

Reprezentanții companiei „își exprimă încrederea și speranța că Republica Moldova este un stat de drept, în care justiția face dreptate, iar statul respectă și prețuiește investitorii”.

„Calificăm acest abuz drept un atac raider asupra companiei noastre. Așa nu se procedează în lumea civilizată, inclusiv în Uniunea Europeană spre care tinde Republica Moldova. Așa se proceda numai în anii 90 de către grupările mafiote, iar faptul că o astfel de metodă e aplicată de către o structură guvernamentală este cu atât mai grav”, se arată în comunicatul de presă. (…) Îndemnăm autoritățile să se abțină de la acțiuni abuzive, ce pot prejudicia nu doar o afacere cu sute de angajați, ci și imaginea investițională a țării.Din anul 2019, SRL „Gările Auto Moderne” a virat la bugetul de stat impozite în valoare totală de peste 100 de milioane de lei, dintre care 36 de milioane de lei reprezintă impozitele aferente salariilor angajaților. De asemenea, au fost achitate redevențe de 29 de milioane de lei, ca parte a plății pentru dreptul de gestiune economică. Pe lângă aceste contribuții, compania a investit 120 de milioane de lei în modernizarea infrastructurii autogărilor. Deși litigiul provocat în mod artificial de Agenția Proprietății Publice a determinat suspendarea acestui proces, compania este pregătită să-le reia imediat ce va fi încheiat procesul de judecată”, potrivit comunicatului transmis presei. 

Reprezentanții APP nu au comentat, deocamdată, acuzațiile care li se aduc.

Distribuie acest articol

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *